Mothers and the city

Idei de cadouri la prețuri decente, pentru toată familia și pentru toate vârstele. De ce am ales Tex Fashion

Treaba stă în felul următor. Eu am 43 de ani, dar nu mi se pare că sunt o persoană de 43 de ani așa cum îmi inchipuiam eu pe vremuri că sunt persoanele de 43 de ani și în consecință nu mă îmbrac (cred) așa cum se îmbrăcau acele persoane. Fiica mea are 12 ani și e prinsă încă între copilărie și adolescență, între dragostea de reni și dragostea de manga, între Harry Potter și Ibuki Mioda (don’t ask, just google)

Așa că îmbrăcatul e într-o perioadă dificilă, cadourile sunt și ele într-o perioadă dificilă, e greu să rezolvi toate dorințele și cerințele. O să vă povestesc în continuare cum am salvat o parte din Crăciun și am soluționat o parte din probleme cu ajutorul TEX. TEX,  pe scurt, e gama de textile de la Carrefour, pe care o folosim și apreciem de cel puțin 10 ani aș zice, dacă nu și mai mult. E un brand cu valori pe care le apreciez,  un brand sustenabil care cuprinde produse realizate inclusiv din bumbac organic, textile reciclate sau poliester produs din PET reciclat. În perioada aceasta în magazine și online găsiți colecția de iarnă, inclusiv colecția de Crăciun. Am menționat online-ul pentru că evităm aglomerația din magazine de ani buni, cu atât mai mult acum cu pandemia, am mutat cam tot shoppingul online, iar Smarandei oricum nu îi place să meargă la cumpărături (lucky me, I know)

TEX colecția de iarnă. Idei de cadouri 

Pentru că nouă ne place mult Crăciunul și îl lungim pe cât putem, în decembrie încercăm să ne uităm împreună la cât mai multe filme de sezon, cu ciocolată caldă și pijamale tematice. Iar pijamalele TEX  sunt oricum printre favoritele noastre, așa că ne-am bucurat să găsim în noua colecție și modelul acela de-l vezi prin pozele americane, cu pantaloni în carouri și bluze cu reni, brazi, urși și moși bărboși. 

Sunt și ceva reduceri la colecția asta, eu tot încerc să mă abțin pentru că recunosc că am un Christmas fever, aș cumpăra orice. Papuci pufoși, pulovere cu lame, în principiu reușești să iei cadouri cam pentru toată familia, de altfel și sloganul lor este  „we meet your family needs”.

De exemplu: 

  • pijamale pentru copii și adulți
  • papuci pentru bunicile care se plâng adesea că le e frig
  • păturici pufoase (cele de la Carrefour sunt un must have, credeți-mă, se culcușesc în ele copii, câini, pisici, se varsă căni de ceai, se șterg mânuțe unsuroase și ele tot pufoase sunt. Şi sunt ok și la preț, cele mai scumpe nu cred că depășesc 60 de lei)
  • fețe de masă festive pentru mătușa la care n-am mai fost de mult timp (asta ca să nu spun că mi-aș mai cumpăra și mie încă una, cel puțin)

Haine din materiale reciclate 

M-am străduit mult în ultimii ani să cumpăr mai puțin și mai bun. Industria modei e o industrie tare păcătoasă pentru planetă, așa că mă bucur mult că sunt deja din ce în ce mai multe produse din textile reciclate și, mai ales, la prețuri din ce în ce mai accesibile. Iarna aceasta i-am luat Smarandei o geacă ce sper, sincer, să îi vină și la anul. (pisica e bonus)

 Gama e destul de extinsă, de la lenjerie la haine de exterior. Nu ocoliți încălțămintea, Sma poartă niște sneakerși de la ei obsesiv de vreo 2 luni și jumătate, am mai luat acum o pereche, să fie, căci încă îi crește piciorul. Plus, cum spuneam, e și copil încă, deci aleargă, sare, se murdărește, e și adolescentă, deci trebuie să fie și modelul potrivit. (primul e folosit o toamna intreaga deja)

Ce mai trebuie să știți despre cumpărăturile online: 

  • livrarea e gratuită prin Click & Collect / gratuit la comenzi de peste 150 lei 
  • produsele pot fi livrate oriunde în România
  • returul e gratuit
  • produsele pot fi schimbate pe loc
  • important – de obicei sunt true to size, nu te păcălești la mărimi
  • raportul calitate preț este foarte convenabil 

N-am mai apucat să fac alte recomandări de Crăciun anul acesta, în afară de scurte postări pe Facebook, așa că sper sincer să vă fie de folos ce am scris aici. Încă odată, calitatea materialelor este excelentă. 

Facebook Comments

Previous Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza