Small&Trendy

Fiţele n-au vârstă. Doar preţ.

În urmă cu ceva ani l-am dat pe fi-miu la o grădiniţă de stat. Şi la creşă tot la stat a fost. Nici nu mi-am permis altceva, (la acea vreme era şi mai scump decât acum) şi nu mi s-a părut că sistemul privat l-ar face mai deştept. Nu mă interesa nici dacă patul din camera de dormit e de lemn sau ultimul răcnet. Mă păstrez pentru facultate, dacă cumva se hotărăşte să nu-mi semene şi să nu aibă chef de învăţat. Măcar atunci ştiu de ce dau banii.
Fiind o grădiniţă de stat, cum spuneam, nu mi-am făcut prea mari probleme. Nici când îi alegeam hainele, nici când îl mai trimiteam cu ultimul tricou rămas curat în casă, care avea o găurică pe mâneca dreaptă. Părinţii copiilor nu erau săraci, că doar era grădiniţă de Băneasa, dar nici cu fiţe nu păreau. Exact cum trebuie.
De ziua lui Christi, la 5 ani cred, tatăl unuia dintre prietenii lui m-a rugat să-l iau pe fi-su de acasă, Ei nu erau în Bucureşti şi nu puteau să-l aducă la petrecere. Ok. L-am pescuit, i-am aşezat în spate şi am plecat spre locul de joacă. Fi-miu, mândru nevoie-mare de o gentuţă pe care i-o cumpărasem cu o zi în urmă.
– Uite ce am primit de la mamiii… O gentuţă cu “Piraţii din Caraibe”. Îţi place?
– Mda. Eu am un tricou cu “Piraţii”. Şi am văzut şi filmul.
– Şi eu, pe laptop.
– Aaaa, eu l-am văzut la Disney.
– Unde la Disney?
– La Disneyland Paris. Am fost în vacanţă. Cu avionul.
Fi-miu nu se lasă mai prejos.
– Am fost şi eu cu avionul. Mami, unde am fost? A, da. În Grecia.
– Am fost şi eu în Grecia. Da’ mi-a placut mai mult la Disney.
– Noi am avut piscină în Grecia. Nu una. Două. Una mare şi una mică.
– Da’ dar eu m-am jucat la Disney. Am făcut şi poză cu Spiderman. Ăla adevărat!
– Nu există Spiderman, zice fi-miu, cu un ton înţelept.
– Ba există. Da’ nu aici. La Paris! Dacă nu te duci, ce să-ţi fac, n-o să-l veeeezi…
Număr în gând: unu, doi, trei…
– Mami, când mergem şi noi la Disneyland Paris?
Nu pot să nu mă întreb cum ar fi sunat discuţia dacă ar fi fost la o grădiniţă privată. Sau cum va suna peste câţiva ani când, tot la stat, va afla care este diferenţa dintre H&M şi Massimo Dutti. Şi dintre Samsung Mini şi Iphone 6. Între timp am bifat măcar Disneyland Paris şi nu, nu a fost la înălţimea aşteptărilor. I-a plăcut mai mult la Viena. Chiar dacă nu era… la modă.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza