Sex and Marriage

Sexul printre biberoane

Hai să v-o spun p-aia dreaptă. Cine zice că are vise porno cu soţul sau soţia după ce au apărut copiii ori minte, ori are niscaiva probleme.

Nu e nimic mai complicat decât să-ţi reiei viaţa sexuală după ce s-a născut copilul.

Cum mai poţi gândi indecent la acel act care a dus la apariţia unui ghemotoc pufos şi inocent sub formă de bebeluş?

În fine, toate ca toate dar trebuie s-o faci şi pe asta. Parcă şi vrei oleacă, deşi, să fim serioşi, nu te dă entuziasmul afară din casă. Iar argumentele contra sunt multe-multe.

A trecut o lună de la naştere, încă nu ai o formă umană, sau măcar decentă. Ţi-e şi teamă să te gândeşti la ce părţi ale corpului ar mai putea fi utilizate fără riscul de a ceda ca distribuţia în pantă.

Eşti chiaună de somn. Sexul presupune, nu-i aşa, şi chestiuni preliminare, cum ar fi epilat, desuuri, o stare măcar bunicică de spirit, ştiţi voi. Cum să împarţi bruma aia de energie la cinşpe mii de chestii?

Sunteţi înconjuraţi de obiecte şi lucruşoare care numai la sex nu te duc cu gândul. Pamperşi, şerveţele, biberoane, pompa de sân (odios obiect, degrabă distrugător de chef). Aşadar, cum poţi suspina indecent printre toate aceste lucruri? Până şi mirosul din casă s-a schimbat. E un miros dulceag şi total contraindicat doritorilor de sex.

Toată treaba e musai să se desfăşoare cât mai rapid. Nu ai nici cea mai vagă idee când se va putea trezi ghemotocul urlător. Proaspăt dobânditul instinct de mamă îţi spune că va fi când îţi sunt lumea şi soţul mai dragi.

Soţul se poartă cu tine de parcă ai fi virgină. Încerci să-i explici că nu erai nici când te-a luat, prin urmare, se aşteaptă de la el ceva mai multă vigoare.

Trebuie să-i laşi timp soţului să se obişnuiască cu schimbarea de look. Chiar dacă ţi-ai revenit spectaculos, îi trebuie şi lui ceva timp să-şi şteargă din minte imaginea ta de hipopotam în salopetă.

Şi, nu în ultimul rând, ceva chiar s-a schimbat. Voi v-aţi schimbat. Nu mai sunteţi iubitule-iubito, Petre şi Mirela, dragostea mea-viaţa mea, ci aţi devenit mama şi tata. Or, odată spuse aceste cuvinte, nimic nu mai poate fi exact cum a fost.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

10 Comentarii

  • Bibi 25 iunie 2015 at 11:20 PM

    Daca articolul e scris de o foarte proaspata mama, cheer up! O sa fie mai bine. 🙂

  • Sma 26 iunie 2015 at 11:35 AM

    Hehe, noi incercam sa fugim de-acasa, macar o data pe luna! A, si atunci sa nu dormim si atat 😉
    Piciul are 1 an si mai dureaza un pic pana va dormi singurel toata noaptea

  • Despre sexul de după. Părerea lor. | Mothers And The City 6 iulie 2015 at 6:00 PM

    […] gândit noi că ar putea fi. Oricum, din ce am înţeles, vine în replică/completare la postarea Sexul printre biberoane. Domnul doreşte să-şi păstreze anonimatul. Ceea ce e de înţeles, după cum veţi vedea. Noi […]

  • ioa 7 iulie 2015 at 4:50 PM

    De ce ar trebui sa fie sexul ceva “indecent”, cand e practicat la tine acas, cu cel pe care il iubesti? De ce ar trebui sa ne simtim ca niste calugarite? De ce ar trebui sa am “niscaiva probleme” daca am inca fantezii erotice cu sotul meu? De ce bagam in cap proaspetelor mame ca a fi o mama buna va presupune renuntarea la tot ce le-a placut in viata? Drage viitoare mamici, e ok daca veti simti asa, dar nu e o regula. E drept ca timpul e mai putin si oboseala e mai mare, dar e la fel de posibil si de ok sa va bucurati de o viata sexuala satisfacatoare. Autoare pare a avea o atitudine negativa fata de sex, privindu-l ca pe un act murdar, incompatibil cu “puritatea” maternitatii. Astea sunt treburi care se rezolva la psiholog…

  • Roxana 30 iulie 2015 at 4:22 PM

    Haha, Si sa vezi la doi. Cand unu doarme, alalalt e treaz si viceversa. Noaptea oricum dormim separati, fiecare cu cate un copil, ca deh, camere putine, un copil urla toata noaptea, iar celalalt plange dupa ma-sa. Asa macar impacam ceva/cineva/mai dormim si noi.
    Avantajul insa la doi (cel putin in cazul nostru) e muuult mai putin stress. Si asta iti da chef…de multe si marunte…Ca pana la urma….cheful are mare parte din ecuatie.

  • Comenteaza