Mothers vs. Singles

Cum am descoperit că sunt femeie

Săraca mama. Şi-a dorit şi ea dintotdeauna o fată. N-a fost să fie. Când eram mică, visa la o fetiţă drăguţă, cu codiţe, care să susure
cântecele voioase, să se joace cu farfurioare mici-mici roz şi cu crăticioare mici roz-roz, să împletească părul păpuşilor şi să le legene
de culcare. În loc de asta, dracul ăla de fată nu suferea decât părul tăiat cu breton, pe modelul castron, avea o singură păpuşă, şi aia de cârpe, intitulată du(b)ios “Mânca-l-ar mama pe el.” Dar nu vă faceţi iluzii. “Mânca-l-ar-mama pe el” era sufocată în braţe, după care izbită fără tranziţie de toţi pereţii. Celelalte 2 păpuşi erau decapitate şi injectate cu apă si tunes chilug. Psihanalizabil, veţi zice. Mă rog, hateri sunt la tot pasul.

Au urmat apoi genunchi veşnic în sânge, mâini fripte pe reşou (“Laura, nu te mai juca pe lângă reşou!”) diverse membre ale corpului opărite (“Laura, stai locului cu ceaiul ăla!”), nas spart de marginea patului, (“Laura, nu mai sări din pat c-o să te loveşti), pe scurt, e un miracol că sunt în toate facultăţile fizice.

Mama a sperat în continuare. A depăşit traumele şi şi-a imaginat o adolescentă timidă, în rochiţe înflorate, cămăşuţe cu dantelă şi
pantofiori roşi. În loc de asta, chestia aia unisex de eram eu se încălţa cu bocanci luaţi de taică-su de la soldaţi şi vopsiţi cu negru, macrameuri lălâi şi Dumnezei de metal la gât. Ah, şi să nu uităm: păr negru, ruj negru, unghii negre. Muzica? Evident, Nirvana. De hobby-uri ce să mai spunem. Mi-am petrecut un an de zile în camera mea până am reuşit să fac podul din picioare. Cred că momentul crucial când mama şi-a luat gândul de la a mai avea o fată a fost când am anunţat-o că mă apuc de karate. A oftat aşa, ca atunci
când pierzi pe cineva. Au urmat iar mâini julite, nasuri sparte, atac la persoana bibelourilor din casă, scheme cu strigături şi mamă exasperată.

Vă daţi seama ce şoc a fost pe ea când, după o perioadă de relativă acalmie şi absolut fără nicio tranziţie, chestia aia a anunţat-o că va
avea un copil. Mama uitase ca avea o fată. Nu mai e nevoie să vă spun urmarea: adidaşi, salopete, foi de cort denumite generic bluze, păr nevopsit, că, deh, făcea rău la copil, jdemii de sarsanale, pardesie pantagruelice, ochi injectaţi. Ei, şi uite aşa, după ce a crescut şi copilul, m-am trezit eu într-o dimineaţă cu o revelaţie. Am dat fuga în magazine, mi-am luat vreo 50 de fustiţe, să fie, vreo 7 perechi de cizmuliţe de piele întoarsă, o sacoşă de zorzonele de pus la gât, pardesie moi şi delicate, dresuri colorate, poşete, vreo sută.
Am început să frecventez şi locurile astea pe care le denumeam cu scârbă “de muieri”: saloane de manichiură, coafură şi alte lucruri care se
termină în “-ură”.
Şi atunci m-a lovit: “Ce mişto e să fii femeie! Fraieră am fost.”
Mama, iartă-mă!

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza