Men's Planet

Copil de tată

Mă tot gândesc de o vreme la o chestie. Ştiu că o să mă urâţi dar tot trebuie să v-o spun.

Am văzut mai demult un film care pornea de la o idee foarte interesantă: ce ar fi dacă un copil ar fi crescut NUMAI de tată? Şi de aici, o pleiadă de întâmplări şi posibile situaţii absurde. După cum v-aţi dat seama, era o comedie.

Big_Daddy_filmTotuşi, ce ar fi dacă…? Nu ştiu cum este la alţii, dar dacă vă uitaţi la societatea noastră, e matriarhat, nene, în toată regula.

Taţii sunt, în cele mai bune cazuri, prezenţi doar fizic.

Mamele sunt copleşite de multele sarcini pe care le au şi de lipsa de ajutor, de oriunde ar putea veni el.

Şi nu cred că putem spune că adulţii noştri mioritici sunt cei mai reuşiţi adulţi ever seen.

Aşadar, să facem un frumos exerciţiu de imaginaţie. Să ne închipuim cum ar arăta un copil crescut de tată.

În primul rând, cred că, dacă ar reuşi să supravieţuiască până la vârsta de un an, copilul ăla ar fi complet autonom. Şi asta din simplul motiv că nimeni nu s-ar deranja să-i dea să mănânce, să bea, sau să-l schimbe când e cazul. Prin urmare, ar fi nevoit să se descurce singur. Ceea ce nu-i rău.

N-ar avea prea multe reguli. Ce-ţi spune inima, go for it. Prin urmare, am vedea copii pe stradă tăvălindu-se pe jos, furând jucării, pe la terase, la o bere, la 12 noaptea, în mânecă scurtă iarna şi cu palton vara. Cu părul şi cu unghiile de juma’ de metru. Dar n-ar sta nimeni cu gura pe ei. Nu face aia, nu face ailaltă, stai aşa, du-te acolo, etc., etc. Ceea ce nu-i rău.

Cel mai sănătos meniu ar cuprinde hamburgeri şi Cola. Şi muuultă îngheţată. De care bietul copil probabil s-ar sătura rapid până în gât şi ar începe să ceară şi nişte salată. Ceea ce nu-i rău.

Probabil că ar învăţa să şi meargă. La un moment dat. Ceea ce nu-i rău.

Ar face tot ce le trece prin cap. Ar mâzgăli pereţi până le-ar cădea mâinile din umăr. Ar sări cu bicla peste râpe şi şi-ar rupe mâini şi picioare. Şi s-ar învăţa singuri minte. Ceea ce nu-i rău.

Ar fi nişte oameni relaxaţi. Şi relaxarea duce la creativitate. Şi creativitatea duce la libertate. Şi libertatea duce la fericire. Ceea ce nu-i rău.

Nu e o regulă. Poate doar o sugestie.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza