Men's Planet, Sex and Marriage

Adevărul înainte de toate… Zău?!

Să spunem că am o prietenă. O femeie împlinită cu o carieră ok, casă, maşină, soţ, câine, pisică, prieteni, viaţă socială… na, ştiţi voi… imaginea clasică. Ţin la ea. Vorbim la telefon, bârfim, ne amintim. Ne vedem foarte rar. Iar atunci când se întâmplă, încerc să recuperez timpul pierdut. Vreau să ştiu dacă e bine. Şi de fiecare dată, îmi pare fericită. Liniştită. Fără frământări şi dileme existenţiale. Fără goluri în stomac. Are, desigur mici neînţelegeri cu domnul vieţii. Le acceptă şi vorbeşte despre ele. Dar nimic deosebit, nimic care să-i şteargă de pe chip seninătatea. Da. Asta e! E senină.
Să spunem mai mult, că am avut ocazia să o văd de câteva ori în familie. Adică lângă soţ, la masa în familie, cu copiii, ba chiar şi cu câinele şi pisicile-asta ca să întregim tabloul. E totul frumos. El e drăgălaş. Tandru şi în public. Ea îl iubeşte. Îl ascultă. Îl respectă. Are încredere în el. Nu ar face nimic care ar putea să-l rănească. E sigură pe dragostea lui. Şi are dreptate. Soţul o iubeşte. Eu aşa zic.
Să spunem acum că ştiu că soţul o înşeală. Ce expresie idioată… Reformulez: să spunem că soţul face sex cu alte femei. Nu a fost una, după o petrecere, când aburii alcoolului par să facă acceptabilă situaţia pentru orice femeie, oricât de puritană în gândire… Au fost mai multe, şi, probabil vor mai fi…
Şi să mai spunem că prietena asta a mea nu ştie nimic. Şi nici nu bănuieşte.
Şi acum vine întrebarea: ar trebui să-i spun sau nu ce se întâmplă?
Ca să înţelegeţi, chestiunea mă frământă de mai multă vreme… Şi m-a intrigat cu atât mai tare cu cât am primit cele mai diferite sfaturi…
“Îi eşti prietenă. Prietenii sunt sinceri. Trebuie să-i spui şi va alege în cunoştinţă de cauză cum să reacţioneze.”
Dacă i-aş spune cel mai probabil ar fi distrusă. Ştiţi voi, sentimentul ăla prostesc că viaţa nu mai merită, că nu înţelegi cu ce-ai greşit, că e nedrept şi că se surpă tot ce ai clădit şi părea trainic… Cu alte cuvinte:
Şi-ar pierde încrederea în omul care acum o face fericită… aşa, neştiutoare cum e…
S-ar trezi în mijlocul unei crize cumplite de identitate: ce e în neregulă cu mine?
Ar urma scandalurile, divorţul, partajul sau dimpotrivă-tăcerea, frustrările, verificarea mesajelor din telefon, depresia… nefericire pe toată linia.
Pe scurt- EU, prietena ei, aş distruge-o. Mie aşa îmi pare…
Sigur, a fost şi varianta doi: “Nu-i spune nimic. Dacă e fericită, ce contează? Tot acasă vine. Bărbaţii sunt bărbaţi…”
Dar şi aici am obiecţii: e fericită pe o himeră. Ea face parte dintre femeile fidele, pentru care fidelitatea chiar contează. La acest moment se minte singură, iar eu o las.
Intervine şi chestiunea cu orgoliul femeiesc: pe mine mă înebuneşte gândul că cineva-vreo prietenă “binevoitoare” ar putea să râdă de ea: “Uite-o şi pe aia… Ştie tot satul ce nu ştie nevasta…”
Ca să nu mai vorbim de revolta feministei din mine. Aia cu “bărbatul e bărbat” mă omoară… dar ăsta e un alt subiect…:)
Şi de fiecare dată când mă gândesc la problema asta îl văd în faţa ochilor pe Nicholson. Jack Nicholson. Tre’ să vă amintiţi scena: Tom Cruise-tinerelul impetuos îi cere socoteală colonelului cinic şi trecut prin toate.
– I want the truth!
– You can’t handle the truth!
Magistral! Pe mine, până acum, mă convinge de fiecare dată.
P.S. Personajele din acest text sunt, desigur, fictive…:))))

Sursa foto: favim.com

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza