Keep it simple..., Men's Planet

Puterea exemplului

Poate nu-i ştiţi. Aceştia sunt doi fotbalişti de la Steaua. Unul e din Franţa, unul, din Ghana. Când erau mici, poate că nici nu visau că, peste ani, vor ajunge să fie admiraţi şi un băieţel din România va dori să facă o poză cu ei în Carrefour. Şi asta în ciuda faptului că acelaşi băieţel s-a încăpăţânat să meargă la 7 meciuri ale unei echipe care n-a câştigat niciuna din cele şapte partide şi a plecat de fiecare dată dezamăgit.

negru2negru1

Şi despre asta vreau să vă vorbesc. Despre puterea exemplului. Despre aceşti tineri care nu realizează că nişte copii îi privesc cu admiraţie şi îşi doresc să ajungă ca ei. Şi care, din lipsă de educaţie, se pierd atât pe ei cât şi pe acei copii pentru care ei sunt un model de urmat.

 

Toată lumea ştie cazul Mutu. Un băiat extrem de talentat dar cam atât. Un băiat care şi-a ratat cariera din cauza exceselor de tot felul şi a aroganţei. La 20 de ani, „Briliantul” ajungea la Inter, iar trei ani mai târziu era al doilea marcator al Italei pentru AC Parma. Chelsea a dat 23 de milioane de euro pe el şi îl plătea cu 4 milioane de euro pe sezon, dar a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control doping şi suspendat 7 luni în 2004. A revenit în Italia după suspendare, dar evoluţiile bune de la Juventus şi Fiorentina s-au suprapus cu scandalurile. Femei, bătăi cu ospatari şi un nou scandal de dopaj, de data aceasta cu sibitramină, l-au îngropat definitiv pe Mutu.

 

sursa: www.theguardian.com

sursa: www.theguardian.com

 

 

Un alt exemplu nefericit este Gabi Tamaş. După ce s-a abţiguit bine, a intrat într-un bloc, a spart uşa cu piciorul şi a adormit pe hol. Imaginile surprinse pe camera de supraveghere a blocului sunt celebre. Circul a continuat când au venit poliţiştii să-l încătuşeze, iar dl Tamaş a găsit de cuviinţă să-i agreseze. Aceste imagini au făcut înconjurul lumii.

 

tamas

sursa: www.romaniatv.net

sursa: www.prosport.ro

sursa: www.prosport.ro Tamas dupa ce a spart usa blocului

 

Sabin Ilie. A ajuns la Fenerbahce după un sezon cu 33 de goluri marcate la Steaua, dar de aici a început căderea. S-a despărţit cu scandal de soţia sa, Leta, care l-a acuzat că a devenit de nerecunoscut din cauza jocurilor de noroc. Scandalurile cu femei şi băutură l-au tras în jos.

sursa: www.libertatea.ro

sursa: www.libertatea.ro

Daniel Pancu. Unul din marile talente ale fotbalului românesc, Pancu a avut şi microbul alcoolului. Valencia, Chelsea şi FC Porto l-au monitorizat pe vremea când juca în Turcia, la Beşiktaş,dar a ajuns în Cecenia, la Terek Groznîi, şi în Bulgaria, la ŢSKA Sofia. Joacă încă la Rapid, deşi are 37 de ani. Mircea Lucescu a dezvăluit la o emisiune TV că problemele cu alcoolul l-au împedicat pe Pancu să ajungă într-un campionat puternic din Vest. (sursa: www.romaniatv.net)

sursa: sport.rol.ro

sursa: sport.rol.ro

De altfel, netul e plin de isprăvile făcute la beţie de fotbaliştii noştri.

Cine n-a văzut filmul “Goal“, cu Marcel Iureş în rol principal, ar trebui să-l vadă, pentru că este exact povestea vieţii lui Mutu şi a altora ca el.

Toţi aceştia, fie că ne place sau nu, sunt modelele generaţiei actuale. Şi, din păcate, dintre toate sporturile, fotbalul este cel mai vizibil şi reprezintă visul de aur pentru mulţi băieţi, în special din zonele sărace ale ţării.

Până la un punct, ei reprezintă o poveste de succes. Fotbaliştii ar trebui să lupte şi pentru altceva decât maşini scumpe şi asistente TV. Ar trebui să păstreze intact mirajul copilului talentat, cum spuneam, de cele mai multe ori sărac, care prin muncă şi forţe proprii a ajuns sus.

Dar, din păcate, fără educaţie, nu e nimic. Cum bine spunea Roosevelt, „a educa o persoană în minte dar nu şi în morală înseamnă să educi un pericol pentru societate.”

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza