Keep it simple...

Părinţi de zece. Siguranţa copilului în maşină(seminar gratuit)

Au trecut anii când bântuiam cu orele prin târgurile cu produse pentru bebeluşi dar tot nu-mi vine să stau departe de ele. Iar acum un parteneriat minunat încheiat cu Chicco România îmi aduce scuza perfectă.

Între 9 şi 12 martie are loc Baby Boom Show iar prietenii noştrii de la Chicco vin, pe lângă produsele calitative şi reduceri substanţiale, cu informaţii esenţiale. Pe 9 martie are loc seminarul „Părinţi de zece. Siguranţa copilului în maşină”. De ce? Pentru că în România există încă mult prea mulţi părinţi care ignoră cu bună-ştiinţă regulile menite să le ţină copilul în viaţă în timpul unui drum cu autoturismul. Pentru că în România încă există o mulţime de părinţi care nu ştiu să monteze corect scaunul auto. Sau ce tip de scaun este util şi când. Veţi afla răspunsuri documentate la toate aceste întrebări şi chiar mai multe:

•  Ce este un scaun auto?
•  Legislaţia naţională şi internaţională.
•  Ce înseamnă un sistem Isofix?
•  Care sunt grupele de vârstă alocate scaunelor auto?
•  Cum sunt omologate şi testate scaunele auto? Importanţa efectuării crash test-ului (impact lateral si frontal)
•  Care este modalitatea corectă de montare a scaunului în autovehicul? Reguli de siguranţă.
•  Ce se întâmplă în condiţiile neutilizării unui scaun auto sau utilizării incorecte?
•  Multe alte exemplificări practice, teoretice, video, statistici.

Radu Cozariuc, şef secţie Poliţia Comunitară sector 2, serviciul circulaţie rutieră vine cu informaţii clare, statistici, tot ce avem nevoie să ştim la acest capitol. Iar eu vin cu nervii adunaţi în ultimii ani în care am tot văzut copii pe post de mingii de ping-pong prin maşini şi cu imaginile crunte adunate în anii de reporterie. Şi cu sfaturi despre cum poţi convinge copilul să nu mai urle din toţi rărunchii când îl aşezi în scaunul ce face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Participarea la seminar este gratuită. Trebuie doar să vă înscrieţi aici. Iar la final, pe lângă informaţiile pe care ne dorim din tot sufletul să le puneţi în practică, veţi primi cadouri şi cupoane de reducere.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza