O piesă care mi-a scos notele prin piele…

 Voiam demult un tatuaj. Nu ştiam ce. Ştiam doar că trebuie să fie ca o muzică. Şi despre muzică. După o copilărie petrecută în Operă şi 10 ani de pian nu putea fi altfel. Şi mai ştiam că orice tatuaj trebuie să aibă şi să spună o poveste. A mea s-a scris lin în 3 ani.

 La început a fost cuvântul. Cuvântul frumos al Liei Bugnar. Sorbeam emoţii într-o seară, la piesa Masculin Feminin . O replică a fost deajuns.

„Îmi dau seama că cel mai tare mi-ar plăcea să fiu o notă muzicală. Şi atunci încep întrebările: mi-ar plăcea să fiu sol sau fa?” spunea, în monolog, personajul principal.
Jucat de Theodora. Theodora Stanciu.

Câteva ore mai târziu, timid, am îndrăznit. Şi întrebat-o pe Lia simplu: Dacă ar fi să fiu o notă, eu ce-aş fi?.

A răspuns scurt. „Tu eşti un Si.”

Si? E a şaptea notă. Da, e drept, sunt născută în a şaptea lună… Si e… versatilă. Poate avea codiţa în sus. Sau în jos. E aspiraţională dar cumva neîmplinită… Atunci am dat un al doilea mesaj.
Cuiva care respiră muzică.

 

Dar… cu completări…

Dar am mai stat, mai bine de doi ani. Nici asta întâmplător. Căci lucrurile bune vin, programate, atunci când trebuie.
A fost cadoul perfect pe care trebuia să mi-l ofer la 40. Abia atunci am ştiut ce vreau.

Marius Ţurlea a fost suficient de nebun încât să-mi deseneze nebunia. De bun şi nebun.

Sunt Si. Care tinde să fie un Do. Iar când Do-ul va fi împlinit, o să merg iar la salon. Să-l umplu. Deocamdată mă ocup de asta…