Keep it simple...

Familia de nesimţiţi (da, se înmulţesc!)

Familia de nesimţiţi este un prototip şi poate fi întâlnită oriunde şi oricând (în funcţie de ghinionul fiecăruia): la munte sau la mare, iarna sau vara, la restaurant sau la concert.

Îndeobşte, aceşti ipochimeni preferă totuşi să-şi afişeze purtările alese în locurile unde au cele mai mari şanse să şocheze şi unde gradul de inadecvare este la cote maxime: la mănăstiri (unde le va suna telefonul mobil cu o sonerie gen „Se mişcă bine-bine, Artista mea din filme” sau îşi vor face selfie-uri la altar), la teatru (unde vor râgâi sau vor foşni un pachet de biscuiţi taman când personajul trece printr-o dramă existenţială) sau la concert (unde se vor strădui, şi chiar vor reuşi, să cânte mai tare decât artistul).

Aşadar, cum îi recunoşti? Simplu.

Îaninte de a-i vedea, îi simţi, îi miroşi, îi auzi. Simţurile îţi vor intra în alertă singure şi imediat. Căci, nu vă faceţi singuri iluzii, nesimţiţii nu pot şi nu vor să treacă neobservaţi. Îi veţi auzi răcnind ca pe şantier (unii chiar acolo lucrează), veţi simţi mirosul inconfundabil de seminţe, transpiraţie şi Gucci şi vă vor invada spaţiul intim de la prima apariţie, din care vă vor lua aerul şi confortul fără drept de apel.

În general, această familie specială este alcătuită din 4 membri: el, ea şi doi copii. Căci unul singur nu e suficient. Gena nesimţirii TREBUIE răspândită. Dar, să nu mai generalizez şi să vorbesc aplicat.

Azi. Mocăniţa. Bucovina.

mocanita3

De cum au pus piciorul în tren, sărmanul vagon a gemut. Căci familia de nesimţiţi este o familie cu greutate. La propriu.

Ea, doamna, este o femeie căreia îi plac şi mâncarea (de la cârnaţi în sus) şi viaţa şi tocmai din această cauză, maieul alb, o biată bucăţică de material, nu reuşeşte să acopere cele trei burţi şi doi sâni apocaliptici. Are sprâncenele epilate şi re-desenate artistic la vreun salon renumit din Rahova. Are spirit matern de cloşcă şi două traiste pline ochi cu mâncare.

El, domnul, este capul familiei. Îţi poţi da seama de asta după glasul care tună până în fundurile cele mai îndepărtate ale curţilor din preajmă (motiv pentru care nu voi rata absolut nicio vorbuliţă din fascinantul dialog care se va duce între el şi consoartă), după tatuajele fioroase de pe biceps, după aparatul de fotografiat atârnat nonşalant la gât şi după opincile din picioare.

Da, aţi citit bine, opinci. Căci urangutanul este, ce p…a lui, în vacanţă şi îşi permite să se „dixtreze” şi el, să fie hâtru. În plus, tot blocul în care stă poate depune mărturie, e un tip care ştie să facă spirite de glumă tot timpul. Ca de exemplu, atunci când aruncă gunoiul pe geam şi se prăpădeşte de râs când îi vede pe fraierii de vecini cum se enervează în timp ce storc rufele proaspăt spălate de zoaiele scurse.

Dar, crema cremelor, cireşele de pe tort, lumina ochilor nesimţiţilor sunt cele două minunăţii de copii. În exemplul de faţă îi cheamă Marco şi Giani, au o freză de să moară duşmanii, cu ţepi pe mijloc, sunt umflăţei bine şi au lanţ de aur la gât.

Aşadar. S-au urcat şi s-au aşezat fix în spatele nostru. Prima regulă a familiei de nesimţiţi a fost respectată cu sfinţenie: ocupă cât de mult spaţiu poţi! Şi aşa au şi făcut. Deşi, topografic vorbind, erau în spatele nostru, păreau a fi peste tot.

mocanita 1

Nici nu s-au instalat bine, după frecuşurile de rigoare, că a început distracţia:

  • Giani, tu stai aici cu mămica, că o să fie curent şi te trage la urechiuşe.(rugător)
  • Eu nu vreeaaaaaaau aici, vreau cu tataaaaaa! (miorlăit sfredelitor)
  • Giani, ţi-am zis să stai aici! (voce guturală în ascensiune)
  • Mă, femeie (tună tăticul) lasă băietul să stea unde vrea. Ia, Giani, vino la tăticu…Ia uite, îţi fac şi o poză, să moară gagicile de la şcoală după tine când te-or vedea (râs gros, hăhăit)

Micul Marco se sesizează că Giani e mai răsfăţat şi vrea şi el să aibă parte de un tratament similar. Noroc cu sarsanelele cu mâncare ale maică-sii.

  • Hai, Marco, lasă-l pe Giani. Ia uite ce îţi dau eu, o banană!
  • Banană???? Nu ai altceva?
  • Am biscuiţi, chipsuri, cornuri.
  • Daaaaa nu vleaaaaaaau din astea!!!! Eu vleau pufuleţi!!!!
  • N-are mama pufuleţi, da’ am cornuri, biscu…                                                                                                                                                                                                                                                                        Marco, o fi el mic, dar ştie ce vrea de la viaţă.
  • Nu! Nu! Nu! Eu vleaaaaaau pufuleţi!! De ce n-ai luat pufuleţi???? Ţi-am zis să-mi ieeei pufuleeeţi!!!

Tatăl mai intervine o dată tunător, căci cu instinctul lui patern fără greş simte că situaţia a scăpat total de sub controlul grijuliei consoarte:

  • ‘ Tu’ţi Dumnezăiii mă-tii de copchil, taci că-ţi torn punga aia în cap amu’, tu-ţi ceapa mă-tii! Că mă-ta te răsfaţă!                                                                                                                                   Copchilu’ amuţeşte cât o bătaie de aripi şi apoi se pune, nene, să urle isteric agăţat de gâtul maică-sii, consoarta îl alintă răguşit, copchilu’ se smiorcăie, fra-su se sparge de râs, consoarta ţipă la opincar, că traumatizează odoru’, care, vezi bine, e sensibil rău.

Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, aş vrea să fug de acolo, dar n-am unde. Celălalt vagon este full.

Noroc că locomotiva ţiuie prelung. În sfârşit, plecăm. Poate că se mai liniştesc. Aiurea! Zgomotul sfredelitor trage cortina peste show-ul de mai devreme dar lasă loc altuia.

Cum aud semnalul de plecare, toţi cei patru uită că erau certaţi. Marco şi Giani încep să ţiuie ca sirena trenului, să sară precum maimuţele agăţaţi de barele vagonului, iar mămica şi tăticu’ râd isteric şi bat din palme, extaziaţi, nu se ştie dacă de plecarea Mocăniţei sau de reconcilierea odraslelor.

Cu un oftat, Mocăniţa se pune în mişcare. Cu un oftat, îmi accept soarta.

Partea bună e că peisajul bucovinean este absolut încântător.

Partea proastă e că drumul durează 2 ore dus şi 2 ore întors.

mocanita2

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza