Bârfe in the city, Hurry no Worry, Keep it simple...

Da, mamă, sunt în bancă. Şi e la fel de naşpa ca atunci…

Preventiv l-am întrebat pe fi-miu dacă are ceva să-mi spună. Să nu avem surprize în seara cea mare. Cum care? Seara în care mă duc din nou la şcoală. Dada, tot în bancă dar în altă postură.  De părinte responsabil. Sau nu…
Acum, mărturisesc sincer. De fiecare dată fac tot posibilul. În mod excepţional NU AM blugii rupţi şi nici faţa arogantă. AM în schimb pix şi carneţel. Şi o mină preocupată. Mizez pe limbajul trupului. Ma aşez în prima bancă.  O privesc pe învăţătoare direct în ochi. Zâmbesc mult. Nu şuşotesc. Spre nemulţumirea colegei Laura. Dar orice aş face, tot nu-mi iese. Orice aş face, de fiecare dată sunt prinsă cu lecţia nepregătită.
CE AR TREBUI SĂ SE ÎNTÂMPLE:
Eu, mama conştiincioasă, ar trebui să ascult cu atenţie tot ce se discută. Ar trebui să iau notiţe. Să-mi dau cu părerea. Să sugerez activităţi deştepte pentru Săptămâna altfel şi locaţii educative, ieftine şi bune pentru excursia de sfârşit de an.
CE SE ÎNTÂMPLĂ DE FAPT:
Ascult cu atenţie o perioadă. Până când îmi dau seama că sunt complet pe dinafară.
WTF e ordinea operaţiilor şi când a ajuns fi-miu acolo? Sigur, aş putea lua notiţe despre îmbunătăţirea listei de lecturi suplimentare. Asta dacă aş avea cea mai vagă idee care este lista iniţială. Sau măcar să notez ideile altora. Asta dacă pixul pe care nu l-am mai folosit de ani de zile nu s-ar încăpăţâna să refuze să scrie.
Şi uite cum deja mă plictisesc şi încep să bâţâi din picior. Şi mai schimb un mesaj cu Laura. Pe telefon. Şi altul cu mama din spate. Pe spatele facturii de gaze. Fericita… e acoperită. Şi tocmai a descoperit o rochie super cool pe Facebook. Şi eu nu pot să dau like…
ŞI TOTUŞI…
Au fost două momente drăguţe la şedinţă. Primul- când s-a discutat despre excursie. Am reuşit să-mi spun punctul de vedere. Am ridicat chiar şi mâna pentru asta. Şi am zis aşa: ar trebui să meargă şi mamele, care să stea separat, care mame vor la mare, dacă se poate vreo două nopţi.
Al doilea, când am reuşit să las şi eu ceva în urma mea.

Şi nu, fiul nu mi-a ascuns nimic. Învaţă bine, e atent, nu deranjează orele şi nu mâzgăleşte băncile. Ceea ce e bine. Întotdeauna am spus că echilibrul e important în familie…

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza