How they beat us, Hurry no Worry, Keep it simple...

Cum m-am transformat în hoţ din propria mea casă

Nu ştiu alţi copii, dar Smaranda este pur şi simplu obsedată de a nu da lucruri. Acum vreo 3 ani, într-o încercare de a mai face loc de spaţiu, căci nu mai era loc printre tonele de surprize kinder, creioane rupte, carioci uscate, picioare de leu şi aripi de zână, am zis să aleagă ea ce dă. A ales, printre altele, o maimuţă cu ochii mov, cu care nu se jucase niciodată. Niciodată însemnând chiar niciodată. Zăcea biata maimuţă cu o privire tristă de când se născuse copilul şi n-o băgase nimeni in seamă. Pleacă maimuţa, trece vreun an, seară de iarnă citeam poveşti, Smaranda începe să plângă cu sughiţuri.

– Aoleu, iubito, ce s-a întâmplat?

– Unde o fi maimuţica mea?

– Care maimuţică, iubito?

– Maimuţica mea cu ochii mov

(eu, care uitasem demult de existenţa acestei maimuţe, îmi căutam prin cap imaginea animalului, cine e el şi de unde drama asta)

În fine, ne lămurim, zic o poveste cu e fericită cu fraţii şi surorile ei, sper că a trecut. A doua seară, iar drama maimuţei cu ochii mov. Şi tot aşa o perioadă destul de lungă. Plec eu prin străinătate, găsesc una asemănătoare, dar mai mare, o aduc acasă, se prinde că e alta, constată că e sora ei mai mare. A maimuţei mici cu ochii mov.

– Mi-e dor de maimutica cea mica
– Pai spune-i celei mari, o sa ii transmita ea surorii ei
-Nu o sa ii spuna, jucariile nu vorbesc
-Cum sa nu vorbeasca? Ba vorbesc, doar ca nu auzim noi ce si cum. Vorbesc in special noaptea
-Nu e adevarat, eu m-am trezit noaptea si nu le-am auzit niciodata vorbind si nici nu le-am vazut jucandu-se
-Da, pentru ca ele nu vor sa le stim secretul
– Nu e niciun secret, jucariile nu stiu sa vorbeasca
– Ba da, sigur ca stiu, de ce crezi tu ca nu stiu?
– Pentru ca doar florile fac asta

maimuta

În fine, momentul ăsta a fost pentru mine unul remarcabil. De atunci practic fur din casă ceea ce vreau să dau. Orice ar fi. Ascund sacii de jucării furate prin dressing, îi scot la uşă când nu mă aude, îi înghesui în portbagaj, îmi doresc cu ardoare să nu şi amintească în vreo zi cu soare de cine ştie ce vierme cauciucat care nu îi iese la inventar. aruncat

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza