Keep it simple...

Cu fimoza la doctor

Atenţie!! Acest articol se adresează părinţilor de băieţi!

După cum orice mamă de băiat ştie, de când copilul este mic, mama trebuie să exerseze cu tenacitate şi atenţie o operaţiune foarte delicată denumită decalotare. Adică, după ce îi face băiţă copilului, trebuie să tragă cu oareşice fermitate dar şi grijă de acea chestie mică-mică cât un degetar care mai târziu va purta vajnica denumire de „penis”. Scopul acesti operaţiuni este unul, se pare, igienic, în primul rând. Evreii, de exemplu, se ştie că rezolvă treaba rapid şi inteligent de cum se naşte copilul, ca acesta să nu simtă durere.

La alte popoare, este considerată însă o barbarie, dar, până la urmă, tot acolo se va ajunge.

Să luăm cazul medical de faţă. Matei, în ciuda strădaniilor mamei sale, ajunge la vârsta de un an cu o frumuseţe de fimoză şi, pe cale de consecinţă, se ajunge şi la doctor.

În ziua dramatică a vizitei medicale, Matei se prezintă, cu tot cu pamper, fimoză şi părinţi de ambele sexe la domnul doctor. Atenţie, însă! Nici unul dintre personajele implicate habar n-avea ce ar fi trebuit să se întâmple acolo.

Aşadar, intră trio-ul vesel şi ignorant la medic. Medicul, un tip foarte haios şi, aparent, blând, dispune aşezarea ghemotocului pe pat şi desfăşarea lui. Ghemotocul, vioi nevoie mare, dă din picioruşe, gângureşte, cucerit de farmecul doctorului. Tatăl se ţine deoparte, cunoscut fiind faptul că nu vrea să aibă de-a face cu această interferenţă în buna funcţionare a bijuteriilor odraslei. Totuşi, e relaxat.

Şi, cum vă ziceam, copilul este aşezat comod, doctorul îşi aşează şi el mai bine ochelarii pe nas şi…jap!!! Trage cu toată forţa de micul organ cu pricina! Nu tu anestezie, nu tu manevre delicate, nu tu nimic! Stupoare generală! După o fracţiune de secundă, copilul se pune pe urlat, mamei îi cade pampersul din mână, tatăl se înroşeşte violent şi parcă-parcă îi dă şi o lacrimă în colţul ochiului.

matei urlator

 

Gata!” anunţă satisfăcut doctorul, după care se pune la masă să scrie o reţetă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

 Mama împachetează aiurită copilul, copilul urlă ca atunci când mă-sa l-a făcut iar tatăl îşi revine chiar pe ultima sută şi îşi aminteşte brusc că trebuie să dea „atenţia” cuvenită doctorului. Bagă mâna în buzunar fără să se uite şi bagă pumnul strâns în buzunarul doctorului. Mulţumim-mulţumim, mai poftiţi pe la noi-nu credem, la revedere-la revedere.

Pe drum, după ce îşi revine puţin din buimăceală, tatăl se scotoceşte prin buzunare şi dă, peste ce credeţi, peste banii care erau pentru medic!

-Auzi, nevastă, eu i-am dat ceva doctorului?

-Da, dragă, am văzut eu că i-ai dat!

-Ai văzut că i-am dat dar ai văzut şi ce i-am dat?

-Nu, de ce? Bani, ce să-i dai?

-Păi banii sunt la mine!

-Şi atunci? Gândeşte-te ce mai aveai prin buzunare.

-Păi, mai aveam o hârtiuţă cu un număr de cont.

-Aha! Păi atunci, voila!

Nu pot decât să-mi imaginez faţa şi gândurile doctorului în clipa în care a văzut numărul de cont. „Dom’le, ce s-a rafinat şi şpaga asta! Ce oameni moderni! Dar PIN-ul, oare pe când?”

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza