Bârfe in the city, Keep it simple...

“Ce faci?” “Bine.” Întotdeauna “Bine”…

Citiţi şi luaţi aminte. Poate vom reuşi, cumva, cândva, să schimbăm asta…
În mall, pe nepregătite.
– Buună! Ce faci, draga mea?
O cunoştinţă cu care nu mă mai întâlnisem de mult timp… Muah-muah, pe ambii obraji, ne-am strâns în braţe ca între fete şi apoi… discuţia…
– Vaaai, ce mă bucur să te văd… (remarca de început, obligatorie)
– Vaaai, şi eu mă bucur… ( răspunsul şi mai obligatoriu )
– Ce faci? Nu te-am mai văzut de secole…
Şi na, situaţie… Stăm ca tutele în mijlocul galeriei întrebându-ne ce am făcut în ultimii x ani…
Aici apar două variante. Fie cunoştinţa îţi e dragă, şi atunci o inviţi repede la o cafea, fie e una dintre multe altele şi… atunci să vezi distracţie…
VARIANTA 2
– Ce să fac… Biiine… (întotdeauna BINE) Cu serviciul, cu casa, cu copilul… ştii tu… ca toată lumea…
– Ce mai face copilul? Dragul de el…
– Ce să facă… biiiineeee… cu şcoala…
Ce aş mai putea spune oare? Ce jocuri joacă? La ce desene se uită?
– Da’ o surioară nu vrea şi el?
Nu răspund. Că doar cea mai bună armă e atacul.
– Da’ tu? Ce-ai mai făcut?
– Păi cu serviciul, cu casa… Acum alerg să-mi iau dormitor. Chiar, ai idee unde aş găsi un pat ieftin şi mai deosebit, aşa?
Şi mai vorbim despre preţul afterschool-ului, despre alegerea viitorului liceu, despre cât de mult s-a scumpit mâncarea şi despre zacusca făcută în casă versus cea cumpărată. 10 minute.
– Vaai, ce mă bucur că am reuşit şi noi să mai vorbim…
– ….
Mda. Şi eu. Tare mult. După 10 minute de confesiuni, am aflat că una dintre cunoştinţele mele îşi caută pat pentru dormitor. Wow!
VARIANTA 1
Îţi e dragă persoana. Şi chiar te bucuri să o vezi. Intraţi în cea mai apropiată cafenea, şi chiar vrei să foloseşti la maximum cele 20 de minute pe care le ai la dispoziţie înainte să fugi la muncă. La maximum am zis…
– Deci vreau să ştiu tot! Unde ai mai fost, când, cu cine…
– Păi de unde să încep…
Şi mai ales… cât eşti dispus să spui? În cele mai multe cazuri discuţia se va învârti tot în jurul vieţii de zi cu zi. Adică a serviciului, casei, copilului. Deşi ai vrea să spui tot. Deşi ai vrea să afli tot. Deşi nu ai reţineri faţă de prietena sau prietenul tău. Nu reuşeşti să spui nimic, dar nimic despre tine. Despre tine, cel de dincolo de casă şi serviciu. Vă imaginaţi următorul dialog, pronit brusc, în mall?
– Ce faci?
– Prost. Simt că mă sufoc, aş vrea să fug…
Sau:
– Cumplit. Mă întreb care e reţeta. Cum facem să fim fericiţi?
Sau:
– Sunt îngrijorată. Nu mai sunt sigură că cei pe care îi credeam prieteni, chiar îmi sunt.
Sau:
– Oribil. Am senzaţia că nu mai trăiesc…
Aveţi dreptate. Da, există şi asemenea dialoguri, nu în mall, ci undeva unde îţi chemi special prietena cea mai bună să-i plângi pe umăr. Bine-bine, da’ atunci de ce ne mai obosim să întrebăm pe toată lumea “Ce faci?” şi mai ales să răspundem “Bine.” ? Nu e cumva, asa… jenant?
Am un prieten. Şi prietenul ăsta al meu are o vorbă. Când îl întreb “Ce faci?” răspunde, aproape invariabil, “Cum ştii”. Mi-a luat ceva vreme să înţeleg că e unul din cele mai sincere răspunsuri posibile.

Sursa foto: www.pinterest.com

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza