Keep it simple...

Ce-ar fi să-ţi propui liniştea? (guest post by Marius Ţurlea)

De-am îndrepta eforturile pe care le facem când încercăm din răsputeri să ne păstrăm imaginea, să ne arătam revoltați, să ne simțim vii reacționând vehement sau violent, de-am îndrepta eforturile astea către a ne păstra liniștea, toate eforturile ar dispărea. Și-ar fi mai simplu. Pentru că nu am mai face eforturi și lucrurile s-ar rezolva prin tendința lor proprie de a se rezolva. Cineva a pus problema cum să faci asta, care-i rețeta? Cred că e de ajuns să-ți propui. Din nou și din nou.

Ne sperie liniștea. Ne-am obișnuit să simțim cum ni se ridică sângele în creștetul capului și, fără să ne dăm seama, căutăm senzațiile astea care ne dau un sentiment că suntem vii. Le căutăm ca pe niște confirmări că suntem vii, suntem convinși că, dacă e liniște, dacă nu te răscolește niciun sentiment de contorsionare interioară, atunci înseamnă că nu trăim, că suntem insensibili. Cum să nu te enervezi, frate?! Cum să taci când ești vizat și ți se știrbește imaginea? Cum să taci și să nu-ți aperi imaginea? Cum să nu te superi când găsești mașina zgâriată? Normal că te enervezi, că altfel nu ești în regulă! Normal că nu trebuie să taci, altfel imaginea ta, de care ai grijă toată viața apărând-o cu argumente și mai puțin cu fapte, se strică și apoi ce vor crede oamenii, cum vei mai răzbi printre ei, cum vei mai fi acceptat de aceeași oameni care au grijă în aceeași manieră de imaginea lor. Normal că îți vine să înjuri când îți găsești mașina zgâriată, gândindu-te la câți bani ai dat pe ea, cât ai muncit pentru banii ăia, cât mai costă acum reparația și cât timp vei umbla să o repari.
Cum? Așa. Din grijă de tine, de starea ta, din grijă de liniștea ta, nu de imaginea ta care oricum e alterată de prejudecățile celorlalți, de gândurile lor, de grija lor de propria imagine, de frustrările lor pe care oricum nu le poți controla, din grija de sănătatea ta care se adaugă la costurile reparației mașinii, din înțelegerea că, deși te simți îndreptățit să reacționezi în interior și în exterior să nu crezi tu sau ceilalți că nu ești în regulă dacă nu o faci, că e normal să te aperi în fața ta și a celorlalți, de fapt mai adaugi la o situație deja creată, oricum artificial și asupra căreia te amăgești că o poți controla, la un prejudiciu pe care oricum trebuie să îl plătești, încă o stare de neliniște.
Și ce ai rezolvat?! Nimic. Ce ai rezolvat că ți s-a ridicat sângele în creștetul capului, în afară de senzația false că trăiești din cauza adrenalinei și a prețului care se adaugă asupra sănătății tale pe care oricum ți-o vinzi de la sfârșitul vieții ca să trăiești acum și aici îndestulat sau mai încolo când ai să reușești să atingi toate planurile pe care ți le-ai făcut pentru viitor.
Ce ai rezolvat dacă ai încercat să îți reabilitezi imaginea pe care tu crezi că o ai în fața celorlați și care judecă tot prin prisma prejudecăților lor, pe care oricum nu le poți evita ca să ajungă să te cunoască într-adevăr cum ești. S-a reparat mașina mai repede sau mai ieftin pentru că ai reacționat într-un mod normal când îți găsești mașina zgâriată în parcare de niște oameni ca tine pe care îi consideri niște idioți care nu știu să parcheze ca tine?
Cum îți poți imagina că poți cuprinde toate conjuncturile, toate situațiile din jurul tău, ca să le poți controla, fără să le fi întâlnit, trăit, și abia apoi să realizezi că te-ai fi putut găsi exact în aceeași situație cu acela ce te-a enervat, stricat imaginea sau mașina? Nu poți decât într-un singur fel. Să nu ți se mai pară normal să ți se ridice sângele în creștetul capului, că oricum te costă mai mult decât ce vrei să reglezi cu starea asta care tinde să pară normală, pe mult mai multe planuri. Să realizezi că sunt lucruri mai importante decât o stare ce am ajuns să o considerăm normală de revoltă, o imagine pe care tu o faci și încerci să o păstrezi, dar pe care ceilalți o percep prin ochii lor și oricum nu va fi cea reală a ta sau mai importante decât costul reparației unei mașini. Mai important decât toate astea cred că e liniștea. Poate și d’aia pare că este cel mai greu de păstrat, în afară de senzația falsă că dacă ai atinge-o, ar putea însemna că nu trăiești. Deși poate părea insensibilitate sau lașitate sau un orice alt sentiment cu sens negativ, faptul că ai grijă de tine prin liniște, nu printr-un efort permanent și în zadar să controlezi tot ce se întâmplă în jurul tău, să ai grijă de ceilalți mai mult decât de tine, este un mod atât de simplu de a lăsa lucrurile să se rezolve de la sine, păstrându-ți liniștea.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza