How they beat us

Ciocul mic şi joc de glezne

Nimic nu mă doare mai tare şi mai adânc decât lacrimile din cauza nedreptăţii apărute pe chipul unui copil. Îmi aduc aminte de propriile mele lacrimi când tovarăşa învăţătoare le lăuda şi le răsplătea numai pe odraselele de nomenclaturişti, iar noi, restul, eram nişte loaze numai bune de muştruluit permanent.

Azi m-am dus să-l iau pe Matei de la fotbal şi l-am găsit şi pe el, şi pe prietenul lui, Radu, roşii la faţă şi cu lacrimile şiroind pe obraz. Printre suspine, am reuşit să aflu ce se întâmplase, mai mult am dedus, de fapt, dintr-o bolboroseală înecată în suspine şi sughiţuri de necaz.

  • Prostul ăla,ăă, pardon domnul, i-a lăsat să ne faulteze, şi a venit unul prin alunecare şi m-a secerat şi a fost fault clar dar prostul, ăă, pardon, domnul care arbitrează le ţinea partea, normal, că ăla era din echipa lui şi când i-am spus că nu e corect a râs, şi a zis că ce, plângem ca nişte fetiţe, să ne obişnuim, c-aşa-i în fotbal…şi am pierdut meciul, hăhăhăhă!!!

Şi uite aşa stăteam neputincioasă în faţa acestor doi omuleţi care simţeau până în măduva oaselor ce înseamnă nedreptatea şi cât de adânc muşcă ea în sufletul oricui, indiferent de vârstă. Atunci m-am hotărât să intervin, chiar dacă nu era mare lucru, era doar un meci de antrenament, nu murea nimeni că îi fura şi pe ei arbitrul, sunt doar copii, o să le treacă, dar uite aşa a început şi comunismul, din acest închis de ochi întâi la un abuz apoi la altul până s-a ajuns la ceea ce ştim cu toţii. De ce să se obşnuiască cu aşa ceva, de ce să înveţe că e ok să fie minţiţi pe faţă sau furaţi cu bună ştiinţă, pe munca lor?

I-am luat pe cei doi de mână şi m-am duc cu ei direct la prostul, ăăă, pardon, la domnul arbitru.

  • Bună ziua-bună ziua
  • Domnule, zic, îi vedeţi pe băieţii ăştia doi? Ştiţi de ce plâng?
  • Da, ştiu, da eu le-am zis că….se pregăteşte individul să-şi înceapă discursul
  • Lăsaţi, zic, ştiu ce vreţi să spuneţi. Credeţi că bărbaţii adevăraţi asta fac? Tac şi înghit?
  • Haideţi, doamnă, îşi îndreaptă individul spinarea, semn clar că el crede că are de-a face cu vreo cloşcă super protectoare, aşa-i în fotbal, ce se supără din atâta lucru?
  • Da, aşa-i în fotbal, asta ştiu şi eu, d-aia sunt toţi la puşcărie. Meciuri aranjate şi arbitri cumpăraţi, nu? Aşa-i în fotbal. Nu ştiu de ce se supără ei, da’ ştiţi ce mă supără pe mine?

Individul beleşte ochii.

  • Pe mine mă supără că învăţaţi nişte copii că e ok să fie furaţi, e ok să fie minţiţi şi că până şi în sport e ok să fie nedreptăţiţi.În timpul ăsta, îi vedeam cu coada ochiului pe cei doi care se opiseră blusc din plâns şi un pui de zâmbet le înflorea în colţul gurii. Simţeau că nu sunt singuri şi că asta era o lecţie din care învăţaseră că trebuie să-ţi aperi drepturile oricând, oricum şi cu oricine.Aşa că i-am întors toţi trei spatele şi ne-am dus la tonomatul de diverse, de unde ne-am cumpărat nişte napolitane şi nişte ciocolată, că să ne mai treacă amarul.
Matei cu un fotbalist

Matei cu un fotbalist

Cam aşa stau lucrurile în minunata şi complexa lume românească. Copiii învaţă necinstea încă de mici sub pretetextul că nu e mare lucru, e ceva la fel de natural ca mersul pe jos.

Învaţă că profesorul îi dă note mari celui cu părinţi mai generoşi, deci n-are rost să-ţi baţi capul să înveţi.

Învaţă că arbitrul se va face că nu vede faultul, deci e ok să loveşti şi să câştigi pe nedrept.

Învaţă că colegul de clasă poate să întârzie jumătate de oră, zi de zi, timp de patru ani, fără să păţească nimic, deci ce fraier este el că se trezeşte cu o oră mai devreme ca să nu întârzie la şcoală.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza