După ce m-am enervat vreo săptămână pe superbul nostru litoral, am decis că aşa nu mai merge. Şi, după 2 săptămâni, iată-ne din nou pe drum. Dar ce drum!
Eu, una, n-am fost niciodată în Bucovina şi pot să vă spun că, dacă reuşeşti să treci cu vederea cei 500 km făcuţi în 7 ore (!!), din momentul în care ţi se deschid în faţă munţii şi pădurile bucovinene, ai uitat tot.
Matei, care urăşte mersul în maşină mai mult de 2-3 ore, a declarat când am ajuns aici, că ar mai veni cât de repede posibil.
Chiar când mă întrebam dacă nu cumva Charles s-a proptit la Viscri din cauză că n-a ajuns pe aici, intrăm în restaurant şi..ce vedem? O scrisoare din partea lui Charles în care îşi exprimă recunoştinţa şi mulţumirea faţă de stăpânul acestui minunat loc, pe numele lui, Popasul Bucovina.
Câteodată, trebuie să mergi foarte departe ca să îţi găseşti liniştea.
Şi încă o poză şi mă duc la masă. Ah, dar despre asta, mâine…:-)
Nu sunt comentarii