Recunosc, nu m-am dus cu prea mare entuziasm la piesa asta. Era premieră, era la Excelsior, deci în mijlocul orașului, într-o marți seară, deci aglomerație, deci parchezi greu, deci, deci, deci. Plus că, să recunoaștem, e simpatic sa mergi la teatrul de copii, dar doar dacă ai telefonul încărcat, iar eu nu îl aveam, că fusesem toată ziua pe drumuri. Iar povestea în sine, o știu de mai bine de 30 ani, am citit-o în ultimii 5 în 400 de variante, am povestit-o, am reinventat-o, am predat mesajul. În fine, cam așa am ajuns acolo.
Eeeee, și începe piesa. Mă uitam cu jumătate de ochi, mai mult în telefon, recunosc. Până m-a pufnit râsul. Căci e făcută cu umor. Și modern. Și cu actori frumoși și pricepuți să țină în priză o sală întreagă de copii, timp de o oră și jumătate. Sigur, povestea e aceeași, dar e altfel, credeți-mă. Sau mai bine nu mă credeți, mergeți să o vedeți. E la Excelsior, cum ziceam
Nu sunt comentarii