Bârfe in the city

Da,mamă, eşti o ipocrită

Tovarăşi! Nu se mai termină o dată dezbaterea asta academică legată de ultima piesă a Deliei! Da, aia cu “Sunt beată…”

Lumea se îngrijorează că, aoleu, unde o să ajungem cu aşa versuri, că ce, asta e muzică? Astea înseamnă educarea tinerei generaţii? De parcă Delia s-ar fi erijat în vreun Pruteanu care să ne explice că da, până şi mă-sa ăleia care se îmbată trebuie să aibă cratimă.

Mamele grijulii se panichează că fetele lor vor auzi această piesă pe la petrecerile de copii şi ţuşt! vor plonja în dulapul cu licori al părinţilor. Lumea o să se ducă dracului şi, Delia, inconştiento, va fi numai şi numai vina ta.

delia

Nu ştiu dacă asta a fost o strategie de marketing negativ, dar dacă da, apăi cel ce s-a gândit la ea este un extrem de fin cunoscător al psihicului de ţaţă cu mâinile în şold al poporului român. Şi dacă asta a fost, şi-a atins scopul.

Presupunând că nu, atunci suntem la fel de ipocriţi ca pe vremea lui Ceauşescu. Dacă un părinte îşi face griji că plodul va face întocmai ca în melodia incriminată  înseamnă că, de fapt, nu de asta se teme, ci de vidul de educaţie care ar putea duce la un astfel de comportament. Şi Ceauşescu ne ferea ochii şi urechile de influenţele capitalismului mârşav, spunându-ne că orice vine de acolo este urât şi dăunător. Şi iată rezultatul!

În plus, nu am auzit pe nimeni oripilându-se la fel de versurile unui alt hit, apărut nu cu foarte mult timp înaintea celui al Deliei, o piesă a lui Tove Lo care sună aproximativ la fel: “I’ve gotta stay high all the time_To keep him off my mind”.

img-tove-lo_154629694647

sursa: www.interviewmagazine.com

Toată lumea a fredonat-o senină. Sau poate nu toată lumea ştie engleză? Ntz, ntz, ntz…Păi, Delia, chiar aşa, trebuia tu să cânţi în română?!

Pe acelaşi principiu de mega-pudoare şi aseptizare morală ar trebui interzise şi trupe precum Rolling Stones, Nirvana, Iron Maiden, nu mai zic de The Doors. Că şi ăştia cântau de nasoale, rău de tot. Ne ziceau să ne drogăm, să ne îmbătăm, ba să mai luăm şi niscaiva pastile şi, dacă nimic nu mergea, să ne punem capăt zilelor direct. Ce să mai, ăştia trebuia să aibă lacăt pe gură. Şi eu, şi cei din generaţia mea ascultam Nirvana până se toceau benzile de la casete şi nu ne venea deloc să ne sinucidem.

Aşa că, da, mamă, eşti ipocrită şi pudică precum o prostituată la al 100-lea client. Nu sunt beată şi dacă voi fi, asta va fi numai vina ta, că nu m-ai învăţat ce e bine şi ce e rău, cât e destul şi cât e prea mult şi că, mai ales, nu repeţi ca o maimuţă ce auzi sau vezi la teve.

 

P.S. Delia e mişto. Şi n-a huiduit-o nimeni la Robbie Williams.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

11 Comentarii

  • Zguroiu Paul 29 iulie 2015 at 4:20 PM

    Offf…idk ce incerci sa spui aici ,hai sa auzi parerea unui tanar preocupat mai mult cu muzica in timpul liber decat cu orice altceva: Delia e o tipa foarte misto,chiar o ador si nu suport niciun post pe vreun blog,site sau flog in legatura cu noua ei piesa care a spart orice asteptare. Sa ai 100K de likeuri si 14.000.000 de vizionari in seamna enorm. ce se intampla laora actuala cu melodia ? UITE: CVINE o mama disperata ca a ei fetita pleaca in cluburi,se drogheaza dupa ce e beata moarta si apoi isi rezerva un loc in toaleta unde ,surpriza,ajunge la tine peste cateva saptamani spunandu-ti ca e insarcinata si tu ca o mama super model dai vina pe o melodie “bengoasa” ca :)) a fost rupta fata ta dupa ce era rupta deja de betie.
    Ma bucur ca au iesit sa urle impotriva piesei parintii …imi pare rau sa o spun…dar parintii prosti irseponsbili si cu o copilarie la pamant care-si ajuta copiii sa le indeplineasca lor dorintele din copilarie…Bai nene ,ai un copil care bea iar tu stii asta,ce rost are sa dai vina pe o melodie ? Nu iti place,OKE shht ,doar shht ,nu scrii pe un blog parerea ta ca sa ce :)) sa dau eu de ea si sa ma doare in fund? Oh yeh,asa se intampla. Ma bucur ca parintii destepti nu fac ce faceti voi,spre exemplu mama cand a auzit piesa asta la 1 ora dupa de a fost postata o canta in casa ,i se lipise mai repede de creier decat mi s-a lipit mie in 3 zile de ascultat :/ imi e mila de copiii vostri,,,care o ajunga niste mici rapandule ,de ce ? PENTRU CA VOI !!!

  • pozarul 29 iulie 2015 at 6:13 PM

    Sunt de acord cu tine, in afara de ultimul paragraf. Nu a huiduit-o nimeni la Robbie ptr ca:
    1. Inca nu ajunsesera prea multi.
    2. Cei care ajunsesera erau prea ocupati sa se injure cu cei de la gheretele de bauturi
    🙂

  • Marcela 29 iulie 2015 at 9:54 PM

    educativa copii asa incit ascultind aceasta piesa sa nu mearga sa bea ceva! dar nu repede sa dati vina pe piesa Deliei!!! pina cum cite piese despre bautura au fost acum toti ati sarut! stupid stupid!!1

    • sergiu 29 iulie 2015 at 11:17 PM

      Cat de ironic este cand cineva transmite mesajul “educativa” fara sa foloseasca corect cratima (pentru cei ce nu stiu, este: educati-va).

  • Linda 29 iulie 2015 at 10:15 PM

    Problema e ca mama ei nu a fost beata cand a fost parasita, ca pe vremea aia nu era ok sa fii muci, cum nici acum nu e normal. Aaaa ca se practica si ca nu mai este ceva de rusine, asta este pentru ca a disparut ideea de rusine in tara asta cum zic unii ” in forma de peste”, dar tot nu e ok. Nimic nu e mai disgratios decat una beata moarta care nu poate sa se culega de pe jos. Ca nu stii masura e una, dar dupa ce ai inteles, trebuie sa iti stii limita.In plus in acel moment de vulnerabilitate maxima toti sunt in mare pericol iar traficantii de carne vie si organe astepta la colt. Daca nu ne gandim la moralitate – care la noi e uncool – macar la siguranta sa ne gandim….

  • tony 30 iulie 2015 at 1:07 PM

    Pai tove lo canta despre pasuni. Pe cand alcoolul dauneaza grav sanatatii direct si indirect.

  • AlexJmek 31 iulie 2015 at 7:17 PM

    Ba voi ce aveti ma ?E doar o melodie.Da-o-n ma-sa de treaba,ce drq.Spuneti ca “influenteaza” copiii si ca dupa ajumg sa bea doar ca au auzit “Da,mama.Sunt beata.”.Sunteti retardati rau,jur.Sa spuneti asemenea aberatii.Poate ăsta sau asta care a scris articolul e autist,mai mult ca sigur.Oricum,sunt shituri mai rele decat asta auzite pe la tv si pe net,asa ca lasati-o moarta.Si nu o mai sugeti pe la colturi.Pa !

  • Andrei 2 august 2015 at 3:51 PM

    Paradoxul acestei eructatii verbale e de o prostie frapanta.

  • Anonim 3 august 2015 at 4:20 PM

    Si cine nu a trait senzatia asta redata de melodia Deliei, melodie care imi place la nebunie:)? Si da, am trait experiența cand eram studentă:) Și da, sunt mama de fată care peste trei luni isi face buletinul:) Și da, poate par denaturată, dar am lasat-o sa guste alcool ( putina bere, putin Martini….ce mai beau eu…), pentru a sti ce este ăla, pentru a nu se îmbăta din două guri de alcool. La toamna este deja la liceu, liceu bun. Decat sa îmbete altii pt ca este cool, mai bine sa stie de la mine, cu masura, ce presupune Bahus…
    Și da, experiența asta redată de versurile frumoase ale Delieie, o va trai si fata mea, sunt sigura, deși o vreau să fie cu picioarele ”infipte” in realitate…Știu, este un ”vaccin” pe care il va face. Ca cele mai multe dintre noi. Pentru ca este…un om frumos, care traieste, iubeste, se supara, crește….Vreau doar să fiu acolo, nu să o judec….De ce sper să nu fie mai devreme de 4-5 ani?:)

  • Comenteaza