Bârfe in the city

Când nu mai e nimic de spus…

Aveau deja băuturile în faţă când m-am aşezat la masa alăturată. El, nu mai mult de 40. Ea, mai tânără şi vizibil plictisită. El amestecă fără chef cu linguriţa în cafea. Ea se uită în jur. Au verighete pe mâini.
Linişte.
Îmi aprind o ţigară. Beau o cafea şi citesc un ziar. Inclusiv rubrica externe. Închid ziarul, dau un telefon.Vorbesc jumătate de oră cu o prietenă. Lângă mine, linişte.
Mă uit pe furiş. El şi-a schimbat poziţia. Stă picior peste picior şi bea din aceeaşi cafea. Pare absorbit de design-ul şerveţelului. Ea dă din picior pe sub masă. Privirea fixă pe sandale. Cred că-şi examinează pedichiura.
Deschid laptopul. Scriu un articol. Îl citesc. Rescriu o frază. A mai trecut juma de oră. Tresar. Doamnei îi sună telefonul.
– Vaai! Ce mă bucur să te aud, dragă. N-am mai vorbit de secole… Uite ce să fac, bine, cu soţul la o cafea.
Mă concentrez. Încerc să mai scriu ceva dar doamna ciripeşte ca o păsărică…
– Da, am fost plecaţi… Auzi, da’ de Gina ce mai ştii? Mai e cu băiatul ăla? Cum? S-au despărţit? Ce fraieră… Avea şi bani, era şi frumuşel. Acu’ s-o văd ce face… Păi clar. Nu ştii că nu are noroc la bărbaţi?
După 20 de minute, închide telefonul. Soţul întreabă rar:
– Cine era?
– Angela…
– Şi?
– Şi nimic… De-ale ei…
Linişte.
Am mai stat jumătate de oră. Şi am scris, fără să fiu deranjată. De la masa de lângă mine nu s-a mai auzit niciun cuvânt. De fapt, să nu mint. Cu o excepţie:
– Ia uite, dragă, s-a rupt linguriţa…
Fiind o persoană pozitivă din fire, am văzut partea plină a paharului. M-am bucurat de cele trei articole scrise. Şi am fugit.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza