Alina va a la playa

Şi prostituatele îşi pierd capul câteodată

În episodul trecut, Alina v-a povestit cum a fost nevoie să ajungă taman în Spania ca să afle că este mamă şi cum Nelu Ploieşteanu a rămas neaplaudat la Şarpele Roşu. Astăzi ea are o frumoasă relatare despre cum nu s-a putut abţine să nu facă pe reporterul frenetic atunci când românaşii noştri au mai comis o ispravă pe meleaguri străine. Poftiţi de citiţi!

 

“Stefi era un copil minunat. Nu plângea, nu se căina, numai la acordurile lui Gil Dobrica se înfuria groaznic: jucăriile zburau pe balcon, biberonul umbla ca un titirez prin casă, iar eu eram pe punctul de a-mi da demisia.

Căutam soluţii în geamantanul plin cu casete de muzică mioritică. ” Din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină …”

Ca prin minune, fetiţa a reacţionat pozitiv la manele: jucăriile stăteau cuminţi la locul lor, Alina îşi servea liniştită cerveza pe terasă şi biberoanele erau tratate cu gingăşie. Stefi a învăţat imediat să îşi unduiasca pampersul pe sistem, aşa că eram mândră de munca depusă. 


Îmi era dor de familie, de prieteni, de presă…

Sunam zilnic acasă de la cabina din faţa blocului şi tot de la aceeaşi cabină urma să fac şi prima transmisie în direct pentru o televiziune din România. Subiectul era fierbinte. O prostituată de culoare fusese omorâtă în încercarea ei de a fugi de românii care o aveau la produs. Capul i-a fost găsit într-un tomberon de gunoi, iar corpul zăcea în tomberonul vecin cu o pancartă legată de picior : ” Ăsta e un mesaj pentru toate româncele care încearcă să fugă “. Abia atunci mi-am dat seama ce suflet mare avem noi, românii. În loc să ucidem una de-a noastră, mai bine sacrificăm o altă naţie. Adică mai bine să plângă mă-sa, să nu plângă mama!

Transmisia s-a realizat în stilul meu, vesel, pentru că în faţa cabinei erau două tomberoane de gunoi, care mi-au dat frâu liber imaginaţiei. Parcă şi vedeam capul prostituatei printre pungi şi coji de pepeni. ” Din Tarragona , Alina…” Ha-ha-ha-ha . Am aflat ulterior că editorul nu a fost dat afară, succesul transmisiunilor mele în direct fiind garantat. 


Atmosfera în La Pineda era mişto, dar mă apăsa gândul că pizzerul închide afacerea, eu ies din viză şi trebuie să plec. Ce fac? Încotro apuc?

Nu îmi făcusem prieteni dar Fernando îmi promisese că mă va ajuta să îmi găsesc un job


Mie niciodată nu mi-a plăcut singurătatea. Întotdeauna am avut companie. Aha! Deci asta era: aveam nevoie de cineva cu care să pornesc la drum!

Ei bine, doamnelor şi chicas, de abia acum începe adevărata aventură în Spania.

– Fatăăăăăă, vii în Spania? E marfă rău, plaja în spatele blocului, fieste adevărate, ce să zic… viaţă şi acordeoane!
– Vin , fata, cum să te las eu la greu? Cred că vom face treabă bună, răspunde voioasă verişoara, adică tovarăşa de viaţă pentru următoarele 12 luni…”

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza