Mothers and the city

Separatoarele de moarte

M și C erau colegi de bancă încă din clasa a doua. C era o fetiță timidă, ai cărei părinți, militari fiind, îi tot repetau că singurul drum în viață e cel drept. Că atunci când nu și-a învățat lecția, trebuie să recunoască cinstit asta și să nu folosească minciuna.
M, în schimb, era un băiat foarte îndrăzneț pentru vârsta lui. Nimeni nu știa exact cu ce se ocupă părinții lui, cert este însă că el avea cele mai tari penare din clasă, cele mai bune stilouri chinezești iar doamna îl dădea mereu drept exemplu.
Atunci când M nu-și făcea lecția, și nu erau puține dățile, spunea senin fie că a uitat, fie că n-a avut timp sau că i-a fost rău. Și, în mod miraculos și inexplicabil, doamna nu-l certa niciodată.
Cei doi au crescut, au ajuns la facultate. C și-a tocit coatele și creierii noapte de noapte ca să învețe. Părinții ei n-aveau bani de meditații așa că singura ei șansă era să facă ceea ce fusese învățată să facă dintotdeauna: să muncească.
M, în schimb, în timpul acelei vacanțe de vară în care C nu ieșise din casă, fusese la mare cu prietenii, stătea toată ziua pe afară, venea noaptea târziu. Veți spune poate că n-a intrat la facultate? Ei, aș! M a intrat iarăși miraculos, ultimul pe listă. S-ar părea că toată existența lui stătea sub semnul miracolului.
C pur și simplu nu înțelegea cum prietenul ei reușește mereu să obțină lucruri pentru care ea trebuia să-și tragă sufletul la fiecare pas. Punea asta sub semnul stelei norocoase sub care se născuse colegul ei și ofta, înțelegând că asta e, unii s-au născut să tragă din greu și alții să pășească fluierând prin viață.
Anii au trecut, C, la fel de conștiincioasă ca întotdeauna, s-a angajat la o firmă, și-a plătit impozitele mereu la timp, a urmat mereu calea cea dreaptă.
Ce dacă atunci când a venit vremea să nască, de exemplu, copilul ei a venit pe lume cu o problemă din cauză că a fost lăsată în travaliu ore în șir fără o epidurală? Și asta deși O plătește bani la sănătate ca medicii să aibă grijă de ea? De ce s-a întâmplat asta? Pentru că nu a dat șpagă? Poate. Se mai întâmplă, știm cu toții că viața e nedreaptă.
M, pe de altă, parte, a ajuns, la vârsta la care alții de abia știu ce înseamnă să te angajezi, mare director într-o companie de drumuri. Probabil că este foarte bun la ceea ce face, de aceea a fost recompensat cu această funcție înaltă în stat, s-a gândit C atunci când a aflat. Și s-a bucurat sincer pentru el. La fel s-a bucurat și când a auzit că, un an mai târziu, și-a ridicat o frumoasă vilă undeva prin Nordul capitalei. Iarăși, s-a gândit că o fi tras omul tare, a strâns bani și așa a reușit. Nu și-a pus nicio clipă întrebarea de ce ea, deși muncește 12 ore pe zi și își cumpără haine de la Miniprix, nu a reușit să strângă bani nici măcar pentru avansul de o casă. Viața nu e la fel pentru toți, nu-i așa?
Ce dacă peste încă câteva luni, în declarația de avere a fostului ei coleg a apărut că are în conturi niște sume despre care ea nici măcar nu știe cu câte zerouri se scriu, deși a fost bună la mate, iar ea, din banii strânși din 12 ore de muncă pe zi, în fiecare zi, mai mult de jumătate dă la stat?
Banii ăia sunt ca să aibă statul grijă de ea, când o fi bolnavă, când o rămâne fără serviciu, când o fi la pensie, când o avea nevoie s-o apere cineva.
Într-o zi, C s-a dus la grădiniță să-și ia fata, ca în fiecare zi, și să se ducă acasă. Așa cum a fost ea învățată să facă totul ca la carte, copilul l-a așezat în scaunul de copil, i-a pus centura, după care și-a pus și ea centura și a pornit la drum. Afară ploua, trafic intens, dar ea mergea încet, regulamentar, cum a fost învățată.
Pe drum, deși era obosită rău, se gândea că n-a fost tocmai o zi rea, urma să ajungă acasă, să dea de mâncare fetiței, să o învelească și s-o sărute pe frunte, ca întotdeauna și, cu puțin noroc, să se relaxeze și ea 5 minute, înainte să pună capul pe pernă și să adoarmă instantaneu, ca să-și reia de a doua zi stilul infernal de viață.
N-a apucat însă să-și ducă gândurile la capăt. Întâi a fost lumina aia năucitoare, și apoi, aproape la fracțiune de secundă, izbitura venită ca de nicăieri. Și apoi, nimic.
Mașina s-a răsucit de două ori pe asfaltul umed și s-a sfărâmat ca o un pahar scăpat din mână.
C a murit, iar ultimul ei gând a fost „La ce bun?”
Când a aflat de tragedie, M s-a cutremurat.
A avut o mică mustrare de conștiință când i-a trecut prin cap că, dacă făcea naibii separatoarele alea de sens în urmă cu trei ani, când trimiseseră ăia memoriul, poate femeia ar mai fi avut o șansă. S-a gândit că poate separatoarele alea despărțeau, de fapt, viața de moarte, dar dup-aia a gonit gândul cu mâna, cum ai zburătăci o muscă. Bine măcar că scăpase copilul. E adevărat că rămăsese fără mamă dar pe unii asta îi întărește, nu?, îi călește pentru viață.
Oricum, nu i-ar fi ieșit mare lucru la afacerea aia și avea omul de terminat casa, îi stăteau copiii înghesuiți într-un apartament din Vitan. Și bașca, s-ar fi găsit sigur cineva să-i blocheze lucrarea, că așa fac nemernicii ăia.
Așa că a trimis o scrisoare de condoleanțe familiei, o coroană mare și frumoasă, după care și-a văzut de viață, că, nu-i așa?, morții cu morții, viii cu viii.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza