Mothers and the city

România, adio!

Întâi ți-a plecat un vecin. După care un prieten. Apoi, sora, fratele, copilul.

Aici nu este vorba despre cazuri izolate, ci despre un fenomen în masă. Nu este despre azi și ieri, este despre mâine. Sigur, unii spun că mâine nu există. Ei bine, da, în România mâine nu MAI există.

Când răul e prezent în viața ta zi de zi și nu îl poți înlătura, nu-ți rămâne decât un singur lucru de făcut: să fugi. Cât mai repede, cât mai departe, să nu te uiți în urmă.

Și sigur că în fuga asta nebună lași totul în spate: părinți, copii, prieteni, tot.

Fugi ca să scapi. Să nu înnebunești. Să-ți păstrezi mințile întregi. Să n-o iei razna. Să nu-ți condamni copiii la aceeași mediocritate în care ai crescut tu.

Și dacă rămâi, de ce rămâi? Ca să nu-ți privezi copiii de bunici, părinții de nepoți. Și pe tine de toate laolaltă. Ca să nu le furi Crăciunuri și Paște și zile de naștere împreună. Ca să nu le iei amintirile. Că despre speranță în ceva mai bun nu mai poate fi vorba.

Dar nu mai poți. Aici, așa, acum.

Dintr-o țară în care singura calamitate au fost și sunt politicienii, nu cutremurele, nu erupțiile, nu războaiele, suntem nevoiți să plecăm.
Noi, nu ei.
Să ne părăsim părinții și copiii.
Noi, nu ei.
Dacă aveți curaj și batiste, uitați-vă la reportajul ăsta.
Este de o tristețe copleșitoare.

Nu e nimeni acasă

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza