Mothers and the city

Psiholog Andreea Chiru-Maga: ” Uneori, un comportament dificil al copilului nostru poate fi un strigăt de ajutor mut.”

Deşi, de multe ori, avem impresia că, dacă am dat naştere unui copil şi îl creştem, obligatoriu ştim şi ce-i mai bine pentru el. Ba mai mult, uneori, refuzăm să acceptăm ceea ce, poate, pentru alţii, este evident. Că acesta are probleme, că nu ştim să le recunoaştem şi să le gestionăm, că se comportă într-un mod pe care îl catalogăm drept „dificil”. Am auzit pe mulţi părinţi plângându-se fix de asta, că fiul sau fiica lor este „dificil(ă)”. Dar ce înseamnă asta mai exact şi când ar trebui să intrăm în panică?

andreeaPsihologul Andreea Chiru-Marga, o doamnă tinerică dar cu mare experienţă la copii (a lucrat ca psiholog şi în afterschool) ne poate spune care sunt semnalele de alarmă în privinţa copilului nostru şi când trebuie să apelăm la ajutor specializat.

 

 

 

 

photo credit: Tantrum via photopin (license)

photo credit: Tantrum via photopin (license)

– Cum ne dăm seama că avem un copil dificil?

Modul în care reacţioneaza şi se comportă copilul vine ca rezultat al unui sistem de familie, combinat cu experienţa acumulată in timp, mediul extern si trasaturi de personalitate.

Copiii ajung in timp sa se raporteze la situatii noi aparute folosind experienta acumulata pana in prezent sau comportamente si reactii observate in familie.

Un copil poate fi perceput ca fiind dificil atunci cand se raporteaza la mediul exterior DIFERIT fata de cum se asteapta ceilalti sa reactioneze. Insa, este foarte important sa intelegem ca unele comportamente ale copilului pot indica TEMPERAMENTUL acestuia, care in timp poate ajuta parintele sa inteleaga mult mai bine comportamentul copilului si de ce reactioneaza diferit in unele situatii.

– Cum se manifestă un asemenea copil? Ce îl determină pe un copil să devină dificil?

Copilul se va comporta conform personalitatii sale, dar si contextului in care se afla.  Un copil cu temperament coleric va fi mult mai predispus sa arunce caietele daca nu reuseste sa rezolve o problema, insa un copil cu temperament flegmatic se poate inchide in sine. Asta nu inseamna ca, daca cel din urma nu se manifesta, trebuie sa ii acordam mai putina atentie, lui sau problemei cu care se confrunta.

De asemenea, este important sa tinem cont ca unele evenimente din familie pot declansa comportamente dificile (abuz fizic, emotional, sexual, decesul unui membru al familiei, nasterea unui fratior/surioara, s.a). In aceste cazuri, dar si in altele mai putin extreme, copilul se poate comporta altfel tocmai pentru a atrage atentia celor din jur. Uneori, un comportament dificil poate fi un strigat de ajutor mut.

3566194663_d078177939

photo credit: Scream via photopin (license)

– Când ar trebui să ne alarmăm?

  • In momentul in care situatia este scapata de sub control. Este indicat ca parintele sa apeleze la un specialist atunci cand nu face fata situatiei sau nu stie sa rezolve problema. Este important ca parintele sa accepte ca unele probleme pot fi rezolvate doar in timp si ca este nevoie de o colaborare permanenta intre copil, specialist si parinti.

  • Atunci cand comportamentul dificil se accentueaza. Este important ca parintele sa observe ce anume a determinat acest comportament si ce anume vrea copilul sa obtina prin el.

  • Atunci cand nu se gasesc modalitati de rezolvare a problemei.

  • Atunci cand copilul nu raspunde la solutiile aplicate.

 

 

– Din experienţa ta profesionala, ai avut de-a face cu copii pe care nu i-ai putut schimba?

Scopul nu este de a schimba copiii, ci de a ii ajuta atat pe copii sa se dezvolte emotional si sa isi intareasca stima de sine, cat si pe parinti sa invete sa gestioneze situatiile dificile.

Am intalnit copii cu care care am colaborat greu, acest aspect fiind mult influentat de lipsa de interventie si de schimbare din partea parintelui. Daca parintele nu va face schimbari, copilul se va intoarce in acelasi mediu si nu se va schimba. De exemplu, un copil care evita contactul social, este foarte sensibil si adesea plange, nu isi va intari increderea in sine si nu va interactiona cu alti copii, atata timp cat acasa va fi batut. Un adolescent nu va invata pentru un test important atata timp cineva ii va spune de fiecare data ca nu este bun de nimic.

– Ce trebuie să facă un părinte care nu-şi poate controla copilul?

Pentru inceput, este important ca parintele sa exploreze urmatoarele aspecte:

  • Sa observe care sunt momentele in care apare un anumit comportament (la scoala, cand face temele, cand mananca, cand iese cu alti copii, cand se supara, cand vrea ceva, cand interactioneaza cu unul din parinti s.a.) si daca acest comportament se repeta sau apare si in alte situatii.

  • Sa tina cont de personalitatea copilului si de modul in care copilul alege sa se raporteze la diferite situatii.

  • Sa observe daca membrii familiei se implica intr-o maniera asemanatoare in educatia si cresterea copilului.

  • Sa nu lase critica sa devina o eticheta, ci o forma constructiva din care copilul sa invete.

  • Sa apeleze la un psiholog/ psihoterapeut.

photo credit: Grrr! via photopin (license)

photo credit: Grrr! via photopin (license)

– Ce funcţionează mai bine: pedepsele, promisiunile, recompensele sau nici unele?

Este foarte important sa intelegem care sunt contextele in care putem apela la diferite strategii si sa intelegem care este diferenta de fapt intre pedepse, promisiuni sau recompense.

Pedeapsa in sine reprezinta o sanctiune aplicata celui care a savarsit o greseala, insa scopul pedepsei nu este de a umili copilul, ci de a il ghida pe copil sa isi indrepte greseala si sa invete din ea. A sanctiona fizic copilul pentru ca a spart un geam nu este o modalitate prin care copilul sa isi indrepte greseala, ci este o forma de opresiune, insa daca copilul va fi nevoit sa plateasca din alocatia sa acel geam spart, copilul va invata sa isi asume si sa devina responsabil pentru greseala sa.

Recompensele sunt folosite de obicei in urma unui comportament pozitiv sau in urma unor rezultate bune obtinute de copil, iar in spatele acestui concept se ascunde un proces de schimb (dau – primesc). Apar situatii in care parintii folosesc sistemul de recompensa ca „momeala”, caz in care copilul este pregatit de la bun inceput sa depuna un efort pentru a obtine ceva in schimb (obtii nota mare la bac – iti cumpar masina). Insa, asta nu ajuta foarte mult motivatia intrinseca, acel resort interior care te impinge in permanenta de la spate ca sa faci ceva pentru tine. Este important ca recompensa sa nu fie folosita in orice tip de context.

Mai exista si o alta forma de recompensa surpriza, in care copilul este recompensat in urma unei reusite, insa fara ca el sa stie in prealabil de aceasta recompensa. Aceasta forma de recompensa intareste un comportament pozitiv deja existent, iar scopul acestei recompense este de a valida copilul si de a ii intari increderea in sine.

Promisiunea indica un angajament prin care cineva se obliga sa faca ceva. Sunt situatii in care promisiunea este folosita ca o forma de angajament pe care parintele o asuma, insa rolul poate fi foarte usor inversat, copilul fiind cel care preia un angajament. Modul in care promisiunea este folosita poate influenta foarte mult relatia copil-parinte. In cazul in care, parintele este cel care isi asuma promisiunea, este indicat ca acesta sa duca la bun sfarsit angajamentul.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza