Uncategorized

Poate a zis fata ceva…

Da, fiecare dintre noi patru a avut o experienţă neplăcută, cum a zis Maria Coman. Şi ca noi, cine ştie câte alte femei.

Iată prima dintre ele.

Eram prin ’93. Nici vorbă de reviste deocheate, pornografie pe la toate colţurile. Eram încă virgini din punctul ăsta de vedere Şi la fel eram şi eu.

Aveam vreo 13 ani, nici urmă de sâni sau vreun alt semn al feminităţii, un băieţoi care se îmbrăca în pantaloni şi în bocanci soldăţeşti.

Ei, şi se întoarce băieţoiul ăsta într-o zi de la şcoală, bălăbănind nonşalant punga cu blocul de desen (din ăla mare). De la metrou până la blocul părinţilor mei erau vreo 10 minute de mers pe jos. Şi cum pe vemea aia obişuiam mai mult să alerg decât să merg, mi s-a părut la un moment dat ciudat să aud, cu coada urechii, un pas la fel săltat ca şi al meu. Ceea ce era neobişnuit pentru că nimeni nu galopa ca mine! În fine, mai merg eu ce merg şi realizez, deşi eram naivă şi prostuţă, vai de capul meu, că un bărbat mă urmăreşte.

Am mărit pasul. Instinctiv mi s-a făcut teamă pentru că, altminteri, nu eram deloc familiarizată cu teme precum sexualitatea, pedofilia, violul,etc. Nu era epoca de aşa natură şi, bineînţeles, nu se vorbea despre asta în nicio familie „respectabilă”.

Ajunsă în faţa blocului, mă rugam în gând să mă întâlnesc cu vreun vecin, cu cineva, oricine, să mă oprească din drum. Nu era nici ţipenie de om. Deja o luasem la fugă de-a adevăratelea, la fel şi individul din spatele meu. Când am intrat în holul blocului, undeva, dintr-un colţ mic al minţii mele, o voce mi-a perforat timpanul: „NU TE URCA ÎN LIFT!!!!”

Şi nu m-am urcat. A fost una din acele clipe când ai senzaţia că cineva joacă viaţa ta la zaruri. În schimb, am rupt-o la fugă pe scări. Ai mei stăteau la etajul patru, era ziua în amiaza mare şi eu speram că animalul ăla n-o să aibă atâta tupeu încât să urce după mine. Ei, uite că a avut.

Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri, şi asta deşi am o memorie extrem, extrem de slabă. Îmi aduc aminte cum urcam în fugă treptele, cum îmi dădeam seama că ar trebui să ţip dar parcă o gheară mă strângea de gât şi nu puteam să scot un sunet, îmi aduc aminte cum fugeam în tăcere şi cu lacrimille pe obraz treptele alea ce păreau că nu se mai termină,  îmi aduc aminte gâfâiala ăluia în spatele meu, din ce în ce mai aproape,  îmi aduc aminte cum mă împedicam de jegul ăla de bloc de desen dar nu-i dădeam drumul, de parcă de el depindea totul, îmi aduc aminte..

Până la urmă (şi asta numai datorită faptului că aveam energia unei puştoaice de 13 ani) am reuşit să ajung în siguranţă la ai mei. A ieşit tata după el cu bâta dar nu l-a mai prins. Mai bine.

În noaptea aia mi-a căzut jumătate din păr.  Iar tata nu prea m-a mai lăsat pe nicăieri după aceea.

Dar, ceva-ceva trebuie să fi făcut eu…

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

4 Comentarii

  • Ana 22 iulie 2015 at 12:10 AM

    Aveam 15 ani. Eram in tabara. M-a pus dracu sa merg sa ma plimb pe malul marii cu el. Nici prin gand nu-mi trecea, eram naiva, recunosc, deci, daaaaa, trebuie sa fi fost vina mea! Era seara si a vrut sa facem sex, cu forta. Am paralizat de frica! Norocul meu a fost ca i-am zis ca sunt `pe stop`. M-a `iertat` de data aceea…Am rupt-o la fuga. Am ramas cu sechele, evident. Si acum ma intreb: ce dracu o fi fost in capul meu??? :((

  • Poate dacă nu aveam fusta… | Mothers And The City 22 iulie 2015 at 9:31 AM

    […] fost greu să-mi amintesc. Am blocat undeva în mine momentul, la fel ca noi toate celelalte. Noi patru şi poate şi multe dintre […]

  • Dana 24 iulie 2015 at 3:47 PM

    aveam doar 6 ani si jumate, undeva la inceputul clasei I-a si era vremea cand toti aveam cheia de gat. Era o zi de toamna calduroasa. In acea zi am trecut prin spatele blocului, la vremea aia stateam pe strada Lamotesti … acolo era si ghena de gunoi, unde de regula statea omul de serviciu, un batranel ptr mine atunci copil de vreo 60 de ani … in ziua aia m-a strigat sa imi arate ceva, m-am apropoiat cu oarecare rezerva de el fiind un copil timid, dupa ce i-am vazut scula despre care nu cred ca am inteles mare lucru, doar instinctul imi spunea ca e ceva rau, am fugit cat am putut de tare. Nu am sa uit niciodata acel cosmar, acea senzatie de teama si nici ca nu am putut tipa de teama, am fugit dar nu am avut curaj sa povestesc nimanui niciodata, de teama ca poate voi fi pedepsita, daca facusem eu ceva rau? Am si eu o fata acum si nu o las nicaieri singura, asta tot de teama sa nu intalneasca si ea un nenorocit care sa ii curme copilaria. Inca ma mai intreb uneori care o fi fost vina mea?

  • Comenteaza