Mothers and the city

Indiferenţa nu tratează

Când zici autism se lasă o tăcere mormântală în jur. Nimeni nu ştie cum să reacţioneze, ce să spună, ce să facă. Parcă ar fi vorba de vreo boală ruşinoasă, despre care e mai bine să nu vorbim, să nu auzim. Nu vrem să încercăm să înţelegem fenomenul, vrem să îl facem să dispară. Nu să îl tratăm, ci pur şi simplu să nu ne atingă. Cei mai mulţi dintre români merg pe principiul „dacă nu ştiu, nu există”. Şi nu doar românii. Tocmai de aceea a apărut Ziua internaţională de conştientizare a autismului. De conştientizare, da? E chiar azi, pe 2 aprilie.

Şi tot azi am să vă spun o poveste. Povestea unei mame care s-a trezit fără ajutor când a aflat că băieţelul ei de doi ani are această tulburare. Dar care a refuzat să cedeze şi să se lase învinsă. A luptat pentru ca ea şi fiul ei să ducă o viaţă normală. Iar apoi a luptat pentru ca şi ceilalţi părinţi care ajung în situaţia ei să aibă această posibilitate. Acum şase ani, după multe controale, o droaie de analize şi drumuri infinite pe la tot felul de medici, băiatul Danielei Bololoi a fost diagnosticat cu autism. S-a interesat de tratamente, terapii. Toate sunt cumplit de scumpe. A strâns bani de oriunde a putut ca să îi ofere copilului ei şansa pe care ştia că o merită şi despre care ştia că avea să le schimbe viaţa. Acum el are aproape 9 ani şi merge la şcoală, alături de copii ca el şi de copii pe care societatea îi numeşte normali. Pentru că da, se poate! Cu muncă şi dăruire, copiii diagnosticaţi cu autism pot duce o viaţă firească, aşa cum o ducem oricare dintre noi. Ai fi spus că după atâta energie depusă, după atâta agitaţie şi atâţia nervi, Daniela s-ar fi declarat mulţumită de rezultate şi şi-ar fi văzut liniştită de viaţă. Dar Daniela nu se gândeşte doar la ea şi la fiul ei, ci şi la miile de părinţi care trec prin aceleaşi stări şi aceeaşi disperare. Aşa a ajuns să pună bazele primului centru de diagnoză precoce şi intervenţie timpurie în autism din România. De ce e important să ştiţi asta? Pentru că sunt mulţi cei care au nevoie şi nu ştiu că aici găsesc ajutor fără să ajungă la faliment. Aşa că poate le spuneţi voi. De ce e la fel de important? Pentru că şi noi îi putem ajuta, direcţionând cei 2% din impozitul pe venit către asociaţia Help Autism. De ce ne pasă? Aici ştiu că aveţi fiecare dintre voi răspunsul.

Vă mai spun doar câteva lucruri înainte să închei. În ciuda a tot ce s-a vehiculat în ultimii ani, nu se cunosc până acum cauzele care provoacă autismul. Dar… cu cât este diagnosticat mai devreme, cu atât copilul se recuperează mai uşor. Aşa că fiţi atenţi la semne! Copiii care suferă de această tulburare au un limbaj deficitar sau încep să uite din cuvintele învăţate până la un an şi jumătate, sunt mai mereu distraşi, evită să vă privească în ochi, nu ştiu ce este teama şi nici afecţiunea.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza