Mothers and the city

Gemenii sunt cu totul altceva! (Guest post by Iulia Zgripcea)

Când am rămas însărcinată cu gemeni băieţei cel mai des auzeam: „Uaaa! Felicitări, dar o să-ţi fie foarte greu! Cum o să te descurci? Vai, biata de tine cu doi băieţi nu vei mai avea viaţă!”
Mă enervam îngrozitor. Era cel mai important eveniment din viaţa mea şi nu puteam accepta că fericirea ce-mi va inunda sufletul va fi egală cu stresul şi munca generată de noile „gigantice” şi paradoxal de dimensiuni foarte mici (1500 grame) responsaiblităţi ce aveau să apară negreşit în viaţa mea.
Şi am născut… După vreo lună şi ceva de stat cu ei spital am ajuns acasă cu cei doi microbebeluşi (aveau 2 kg după o lună de la naştere). Totul era la dublu, dar credeţi-mă că efortul era cel puţin triplu. Fiecare mânca mai greu, mai des şi într-un timp mai lung faţă de alţi copilaşi. Nu exista noapte! Eu nu aveam timp de masaj la băiţă sau de ţinut copilul la verticală după masă ca să poată scoate aerul, iar îmbrăcatul şi schimbatul scutecelor (paisprezece la numar zilnic) ajunsesem sa le pot face cu ochii închişi cât ai zice peşte. De ieşit afară nu puteam ieşi neînsoţită pentru că nu-i puteam lăsa în casă singuri în timp ce căram căruţul dublu care era un adevărat buldozer. Şi nici nu-i puteam ţine pe ambii în braţe, să încui uşa şi să car geanta plină cu cele absolut necesare, at the same time.
Nu vreau să vorbesc despre alăptat, dar da… s-a întâmplat până la 9 luni. Iar dacă se îmbolnăveau, eu practic trebuia să mă multiplic. Şi da, aveam bonă, dar ea spăla ce era de spălat, executa ce-i spuneam şi mă lăsa măcar ziua să dorm câteva ore pentru supravieţuire. Nu putea mai mult şi nici nu aş fi lăsat-o să facă pentru cele mai importante fiinţe din viaţa mea. Când îi aud pe unii spunând, evident în necunoştinţă de cauză: „E un pic mai greu cu gemeni, dar scapi!” sau „Unde creşte unul cresc doi” nu pot decât să le doresc TRIPLEŢI !

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

1 Comentariu

  • Irina 30 iulie 2015 at 12:37 AM

    Nu știu, frate, și eu am 2 – băiat și fată, si mi-am intrat în ritm așa, ca ăia cu OCD, fac totul de câte 2 ori. Nu îmi imaginez cum ar fi fost cu unul. Ai mei n-au fost micro deloc, băiatul a avut 2.950g la naștere și fata 2.500g. În primele 3 luni n-am dormit mai mult de 45 min. odată, făceam totul mai mult din inerție, dar a trecut. Acum apar altele. Și dacă la somn nu prea s-au sincronizat ei, măcar răcelile le-au făcut simultan, de ajunsesem să fac tabele ca să țin minte orele de dat Efferalgan și Nurofen și să nu greșesc copilul căruia îi dădeam. Nu cred că „scapi” vreodată cu adevărat, ești mamă toată viața, îți faci griji pentru ei și când or avea 40 de ani. Aceleași griji. Și dacă ai unul, sau 2, sau 10. Eu cred că e la fel pentru toate mamele, deși fiecare poate avea impresia că ei i-a fost cel mai greu, sau că aia cu un singur copil nu știe ce înseamnă să ai gemeni. Sunt ai tăi, îi iubești ca și cum ar fi unul, nu poți face diferențe, dar ai într-adevăr cheltuieli mai mari…un pic duble. 🙂

  • Comenteaza