Mothers and the city

Doua piese de teatru la care trebuie sa mergeti

Prima este  “Tinutul din miezul verii”, la Teatrul Mic. Nu am cum sa va povestesc despre ce e, pentru ca este despre de toate. E despre “cine e victima aici”, cum se intreaba un personaj (principal) la un moment dat, pentru ca victima e fiecare dintre ele, personajele. Poate ati vazut si filmul, August, Ossage County. Ei bine, sa stiti ca piesa e poate chiar mai buna, in adaptarea romaneasca.

 

Trei surori se întorc acasă în momentul în care tatăl lor dispare într-un mod neprevăzut. Nici moartea lui și nici înmormântarea nu o înfrânează pe mamă să fie ceea ce a ajuns, un om crud, ironic și acid, care devorează fără oprire absolut tot ce prinde, antidepresive, viețile fiicelor ei și minciunile ascunse, departe în trecut. (sursa: Teatrul Mic)

Cu mentiuni speciale (ale mele) pentru decoruri (si luminile din decor) si pentru Andreea Gramosteanu.
Cu inca o precizare,  nu e pentru copii
“Sotia mea ia pastile si eu beau. Asta e targul nostru”. Asta e prologul. Continuarea merge inca 2 generatii mai departe.

Si a doua, dar doar pentru ca asa e ordinea, este Cursa de Soareci, adaptare dupa Agatha Christie, la TNB.

Intr-un conac al Angliei rurale, în plină (și convenabilă) furtună de zăpadă, mai mulți călători excentrici rămân înzăpeziți, rupți de civilizație și de lumea din jur. Însă ce pare la început doar o situație neplăcută, la îndemâna protecției consumatorilor, se transformă rapid într-o cursă a suspiciunilor, temerilor și adevărurilor tăinuite. Și-asta pentru că la radio, printre știrile despre starea drumurilor și puțin jazz, se strecoară un anunț neliniștitor. O crimă s-a petrecut în Londra, iar suspectul, ale cărui semnalmente se potrivesc oricui (chiar și neobișnuiților vizitatori), este în libertate. (sursa: TNB)

“Cursa de soareci” este acea piesa de teatru ca un film politist. Bine, e Agatha Christie, dar este una dintre cele mai bune montari de spectacole de la noi. Adica eu nu ca n am nimic sa ii reprosez, ba dimpotriva, mi e greu sa enumar punctele forte. E jucata senzational de toti actorii, cu 2 mentiuni speciale pentru Simona Bondoc, care e fix acea englezoaica batrana, acra si cusurgioaca ce te astepti sa fie si pentru Mihai Calota, pe care eu nu il stiam si care face un domn Paravicini perfect si mai mult decat atat. Sa ii urmariti fiecare gest, mimica, limbajul corpului. Altfel, suspans clasic, nu simti cand trec cele 2 ore, felicitari regizorului, Erwin Simsensohn, care nu doar ca n a pierdut suspansul, dar a si reusit o distributie in care, culmea, toata lumea iese in evidenta.
PS: E ok si pentru copii, daca, desigur, stiti ca le place la teatru, nu se plictisesc, au rabdare si asa mai departe. Stiti voi
PS2: Nu, nu va spun cine e criminalul

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza