Mothers and the city

Despre ticuri și terapia prin nisip

Există câteva lucruri pe Pământ despre care nimeni nu știe cum apar și de ce.

Cu atât mai puțin la copii.

Unul dintre ele sunt ticurile. Veți spune că nu e nimic îngrijorător, că mulți copii au ticuri. Însă ce ne facem dacă aceste ticuri sunt mai ales în zona feței și copilul nu se va putea dezbăra de ele?

În unele cazuri, ele ascund un șoc, o traumă, o nervozitate sau un stres al copilului. În alte cazuri însă, pur și simplu, apar și dispar.

Ce vă pot spune este că Matei a avut, între 4 și 10 ani, cele mai variate și ciudate ticuri. Uneori avea unul singur, alteori 2-3 simultan, alteori înlocuia un tic cu altul.

Întâi clipea des, după care își mișca degetele încontinuu, după care clipea des și își încorda gâtul într-o parte, ridica mâinile de parcă avea mânecile prea lungi, tușea, își dregea vocea și tot așa. Toate astea apăreau și dispăreau fără vreun motiv.

Până la urmă, disperați, l-am dus la un psiholog/homeopat, care i-a dat un tratament și, într-adevăr, ticurile au dispărut. Timp de vreo 2 luni, după care au revenit cu o și mai mare intensitate.

 

Ce trebuie să știți despre ticuri

 

  • Din cauză că mulţi copii cu ticuri sunt mai retraşi şi că ticurile se agravează în perioadele stresante, mult timp s-a crezut că acestea apar din cauza unor probleme emoţionale sau a unor traume. Acest lucru nu este valabil pentru toţi copiii. Este adevărat că în urma unor situaţii traumatizante unii copii dezvoltă ticuri, însă asta nu înseamnă că toţi copiii care au un tic au trecut printr-o astfel de situaţie sau au probleme emoţionale. Dimpotrivă, se pare că genele joacă un rol mai important în apariţia acestora decât influenţele din mediu.
  • Chiar dacă pot fi într-o oarecare măsură controlate, ticurile sunt în mare parte produse involuntar. Copiii cu ticuri simt o tensiune intensă în zona în care apare ticul şi nevoia imperioasă de a-şi descărca această tensiune, tot prin intermediul ticului. Astfel, apare ca un cerc vicios în care producerea ticului creează tensiune în acea zonă şi această tensiune este redusă tot prin intermediul ticului.
  • De multe ori ticurile încep cu un gest folosit în mod repetat şi care devine automat (de exemplu dregerea vocii atunci când suntem răciţi poate deveni un tic). Faptul că gestul iniţial putea fi controlat şi a fost produs conştient nu înseamnă că ticul va putea şi el să fie controlat. Dimpotrivă, cu cât copilul încearcă să se controleze mai mult, cu atât tensiunea creşte şi nevoia de a se descărca prin intermediul ticului este mai puternică.
  • Ticurile apar şi în cadrul unor tulburări psihice, cum sunt ADHD-ul, tulburările de anxietate sau Sindromul Tourette. Ele sunt efecte secundare ale acestor tulburări şi apar în acelaşi timp cu alte comportamente problematice (hiperactivitate, ritualuri obsesive, agresivitate, etc).

Chiar dacă nu ştim cu siguranţă ce duce la declanşarea ticului, ştim că acesta se modifică în funcţie de situaţie. Ticurile sunt mai accentuate în momente de oboseală, stres sau nerăbdare. Dimpotrivă, în momente de maximă concentrare sau în medii formale (în oficii poştale, în cabinetul medicului, în săli de tribunal, etc.) ticurile se diminuează. (sursa: www.psihologpentrucopii.ro)

 

 

Am încercat chiar și terapia prin nisip, considerată a fi de preferat terapiei clasice în cazul copiilor deoarece elimină componenta verbală. Cu alte cuvinte, un copil poate că nu știe sau nu vrea să dea glas problemelor pe care le are dar, prin această terapie, psihologul își poate da seama de ceea ce există în subconștientul copilului.

 

Ce înseamnă şi la ce ajută terapia prin jocul cu nisip?

  • În terapia prin jocul cu nisip pacientul este încurajat să utilizeze nisipul, miniaturile şi apa pentru a crea scene în spaţiul lădiţei/lădiţelor cu nisip. Prin scenele tridimensionale şi prin intermediul jocului (acţiunea de a se juca, procesul jocului este cel mai important aspect al acestei terapii), pacientul nu spune doar o poveste despre sine, ci mai ales găseşte căi de a pune împreună lumea interioară şi cea exterioară. El reuşeste un dialog între conţinuturile conştiente şi cele inconştiente, accesând resurse necesare vindecării şi dezvoltării personale. Avantajul acestei metode este că nu utilizează mecanismul de verbalizare care, de multe ori, poate să fie insuficient pentru a exprima o trăire, poate constitui un mecanism de apărare, un mod de a spune altceva decât simte pacientul. Procesul fiind unul simbolic, conţinuturi inconştiente sunt accesate într-un mod delicat. Uneori, traume foarte profunde pot fi abordate blând, procesul de vindecare având loc într-o manieră delicată. În acest fel, foarte multe afecţiuni cronice sau contextuale se pot trata, fără să se nominalizeze trauma (sau elementul/evenimentul traumatic) (sursa: www.jurnalul.ro)

 

Un exemplu foarte bun este o fetiță care dezvoltase ticuri în urma unei întâmplări despre care părinților nici nu le trecuse prin cap că ar putea-o afecta atât pe fata lor de 11 ani. Fetița fusese cu câteva luni în urmă la ginecolog și pentru ea însemnase o experiență traumatizantă. Cu toate astea, de abia peste câteva luni fetița începuse să aibă ticuri.

 

În cazul lui Matei, însă, psiholoaga nu a putut da un verdict. E adevărat totuși că, în urma terapiei, ticurile i-au dispărut, au recidivat două luni mai târziu și apoi au dispărut cu totul.

 

sursa foto: www.vinsieu.ro

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza