Mothers and the city

Cum faci să-ți apară diavolul în oglindă. Mic îndreptar de rele maniere.

Când eram mici, ne doream foarte tare să fim speriați, să apară ceva îngrozitor care să ne dea lumea peste cap și să ne lase cu răsuflarea tăiată de frică. Singura problemă era că fantomele pe care ni le imaginam noi că se preling pe pereți în timp ce jucam șotronul afară la 10 seara erau doar umbrele unor câini rătăciți, scârțăieturile și zgomotele pe care le auzeam noaptea de sub plapumă nu erau decât țevi trosnind și tot așa.

La televizor, nu-l vedeam decât pe tovarășul ținându-și veșnicul speech de propășire a societății socialiste multilateral dezvoltate ceea ce, desigur, putea fi destul de înfricoșător, dar mai degrabă pentru adulți decât pentru noi, care habar n-aveam nici ce-i aia societate multilateral dezvoltată și nici propășire.

 

Și atunci, dacă groaza nu vine la tine te duci tu la ea. Așa că cineva a inventat un joc pe care oricine l-a jucat putea să jure cu mâna pe inimă că tot ce a urmat a fost adevărat.

Se spunea că, dacă te duci la miezul nopții în fața unei oglinzi, dai cu perna în oglindă de 10 ori și mormăi o incantație îți va apărea însuși diavolul în oglindă. El, diavolul, urma să îți fure sufletul după care să facă același lucru, în ordine, desigur, cu prietenii tăi, părinții, vecinii și apoi să distrugă toată lumea, transformând-i pe toți în niște zombie.

 

Așa că ne-am strâns o gașcă de câțiva copii, la mine acasă. Cumva, i-am păcălit pe ai mei că ne trebuie toate pernele din casă și am așteptat cu înfrigurare să se ducă babacii la culcare ca să ne punem în aplicare planul diabolic.

Primul care a părut să dea bir cu fugiții chiar înainte de lăsarea serii a fost Tomiță, cel mai mic dintre noi, un copilaș firav și dădăcit excesiv de mama lui.

–       Auziți, a început Tomiță timid, și dacă e adevărat și din cauza noastră o să moară toată lumea și o să dispară totul de pe Pământ?

–       Normal că e adevărat! au protestat toți în cor. Nu l-ai auzit pe Mihai de la scara 3 că el a făcut asta și i-a apărut dracul în oglindă?

–       Păi și dacă a fost așa, nu s-a lăsat mai prejos Tomiță, cum de el e bine mersi acum și nici noi nu am dispărut?

La un asemenea argument de o logică imbatabilă, s-a făcut apel la un alt argument, și mai imbatabil.

–       Hai, băăă, ne lași? Dacă ți-e frică, spune așa și du-te la mămica să-ți dea lăpticul de seară! Buuuuu!

Vădit rușinat, Tomiță a tăcut mâlc. Căci ce poate fi mai rău, să-ți fure diavolul sufletul sau sa fii exclus din gașcă?

Și iată că a a venit și miezul nopții, lumina era stinsă, doar razele lunii luminau slab camera unde o mână de draci de copii (da, știu, e ironic) stăteau cu pernele în mâini în jurul oglinzii în ramă de fier forjat, moștenită de mama de la bunica ei.

 

Când ceasul a bătut fix miezul nopții, s-a dezlănțuit iadul. Am început să dăm cu pernele în oglindă, să boscorodim cuvintele magice și să tremurăm de frică și de încântare în timp ce făceam asta. Și, nu știu cum, de undeva s-a auzit un vuiet prelung și lumina lunii s-a vălurit in oglindă părând că aduce la viață din apele ei negre o siluetă nedeslușită. Un murmur de groază a străpuns batalionul de copii și pământul s-a cutremurat. Lumea era pe ducă, diavolul venise să ne fure sufletele și să ne distrugă.

Oglinda mamei moștenire de familie s-a făcut țăndări și vuietul nu mai contenea. Ce făcusem? Cum făcusem asta? Carevasăzică Mihai de la scara 3 nu mințise…

În liniștea zguduită doar de uruitul acela venit parcă din străfunduri, s-a izbit ușa de perete și o umbră a apărut în prag. Un murmur de groază s-a ridicat la unison din piepturile noastre mici și am început să fugim care încotro, împiedicându-ne de pernele aruncate alandala și de cioburile oglinzii făcute fărâme.

–       Ce-ați făcut, măăăăăă, aici? s-a auzit din prag o voce care semăna teribil mai degrabă cu a tatei decât cu a unui drac. Ieșiți mă, de sub pat, și haideți repede afară că e cutremur!!!

 

În zăpăceala aia, am ieșit cu toții afară în papuci și pijamale, încolonați de tata ca un cârd de boboci de rață.

Când s-a potolit toată nebunia, tata ne-a intrebat ce făceam noi de fapt acolo. I-am povestit toată tărășenia de-a fir a păr, cu lacrimi de vinovăție în ochi, pentru că, în mințile noastre, eram ferm convinși că din cauza noastră se declanșaseră cutremurul și iadul pe pământ.

Tata s-a pus pe un râs sănătos și n-a mai avut nimic de comentat decât:

–       Să vezi tu iad și diavol de-a adevăratelea când o afla maică-ta că i-ați spart oglinda de la străbunică-ta și că i-ați distrus pernele alea bune!

 

sursa foto: tvtropes.org

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza