Hurry no Worry, Keep it simple..., Uncategorized

Cum ajung copiii supraponderali

Când apar tulburările de alimentaţie, la ce vârstă, şi ce putem face concret. Explicaţiile ni le oferă Raluca Chiscu, unul dintre puţinii psihologi din România specializaţi în problematica tulburarilor de comportament alimentar (bulimie nervoasa, anorexie nervoasa si tulburarea de mancat compulsiv). Raluca a făcut cursuri pe această temă la Oxford şi are o experienţă practică de 10 ani în acest domeniu (o găsiţi aici)

 

O mare parte dintre copiii mici (și părinții lor) se pot confrunta cu probleme de alimentație, și
uneori poate fi necesar ajutorul unui specialist (psihoterapeut sau medic psihiatrie  pediatrică) pentru a evalua aceste probleme și a stabili dacă se impune o intervenție  psihologică. Personal, consider însă că mulți părinți ar putea beneficia de „educație pentru  alimentație”, dacă o pot numi așa, pentru că e aproape imposibil să nu ne confruntăm, ca părinți, cu momente dificile în hrănirea copiilor, și ne putem scuti de multă frustrare și îngrijorare având informații corecte despre cum e normal să mănânce copiii. Părinții au nevoie să știe că e normal, ba chiar recomandat, pentru un copil să se joace cu mâncarea și să se murdărească, că la fel ca și adulții, copiii nu mănâncă în fiecare zi la fel (aceeași cantitate de mâncare), că au dreptul să refuze o masă iar acest lucru nu le va afecta dezvoltarea, sau că au dreptul să aibă alimente care nu le plac. La fel ca și adulții, nu toți copiii mănâncă la fel, fiind așadar inutil să îi comparăm între ei. Totuși, e de menționat că e responsabilitatea părintelui să-i ofere copilului, după începerea diversificării, o varietate cât mai largă de alimente, adecvate nevoilor fiziologice ale copilului, și să organizeze mesele (părintele stabilește programul și locul). În diversificare, introducem pe rând alimente noi, altfel poate fi stresant pentru copil să fie nevoit să mănânce o grămadă de alimente pe care nu le cunoaște (imaginați-vă cum ar fi pentru dvs să faceți o excursie în India, fără să fi mâncat vreodată mâncare indiană – ați putea fi curioși, dar în același timp un pic confuzi în  fața noilor tipuri de mâncare). Pe de altă parte, părinții au nevoie să știe că e absolut normal ca un copil mic să refuze un aliment nou, iar acest lucru nu înseamnă că nu îi place, ci că încă nu îl cunoaște; întrebați ce doresc să mănânce, copiii tind să aleagă cam același tip de alimente, dată fiind cunoașterea restrânsă pe care o au privind  tipurile de alimente / mâncare. Atunci când copilul refuză un aliment nou, putem continua să îl obișnuim cu acel aliment: îl punem pe masă (chiar dacă nu îl mănâncă), îl mâncăm în fața lui, îl încurajăm să îl atingă, să îl miroasă, să se joace cu el – fără să îl obligăm să îl mănânce!

Repet însă că este responsabilitatea părintelui să pună la dispoziția copilului alimente adecvate pentru etapa de dezvoltare în care se află.

Câteva greșeli frecvente pe care părinții le fac în hrănirea copiilor, sunt:

– Să îl „șantajez” emoțional, pentru a-l convinge să mănânce (ex. Mă supăr pe tine dacă nu mănânci.., Îi spun lui tati şi se supără, Nu te mai iubesc… etc)

– Să îl etichetez („Ești mofturos”, „ești răsfățat”, etc)

– Să îl mituiesc pe copil pentru a mânca (ex Dacă mănânci, o să îți iau ceva / o să îți dau ceva)

– Să îl ameninț (dacă nu mănânci, nu te mai las să… / nu mai primești ….)

– Să îl păcălesc (îi distrag atenția cu jucării, îl las să se uite la televizor / tabletă / telefon în timpul mesei, etc)

– Să îi ofer prea multe alternative la mâncarea deja pregătită

Revenind la tulburările de comportament alimentar, cele mai cunoscute fiind anorexia și bulimia
nervoasă, acestea debutează de regulă în adolescență, deși există un semnal de alarmă dat de
specialiști în ceea ce privește vârsta tot mai fragedă (mică) de debut al acestor tulburări. Majoritatea
persoanelor care suferă de anorexie nervoasă sau bulimie nervoasă sunt fete / femei, aproximativ
10% dintre pacienți fiind bărbați.

Există multe mituri și credințe eronate despre anorexie și bulimie. Cel mai frecvent mit (și cel mai
dăunător) este cel al alegerii personale. Deși nu spunem că un copil alege să sufere de diabet sau de
ADHD sau de orice altă tulburare, mulți cred în continuare că unii tineri „aleg” să sufere de anorexie
sau bulimie. Insist pe ideea că anorexia nervoasă și bulimia nervoasă sunt tulburări psihice, care
produc o uriașă suferință, o întrerupere a vieții și a dezvoltării normale, și că nimeni nu hotărăște să
mănânci.., Îi spun lui tati și se supără, Nu te mai iubesc… etc)
Acest mit contribuie la stigmatizarea persoanelor cu tulburări de alimentație, și la lipsa interesului din partea autorităților și a populației de a se implica în prevenirea, depistarea precoce și tratamentul tulburărilor de alimentație. Un exemplu în acest sens este imposibilitatea persoanelor cu tulburări de alimentație de a beneficia de consultații de nutriție decontate de asigurările sociale (în baza diagnosticului de tulburare de comportament alimentar).

În prezent, cauza care determină apariția tulburărilor de alimentație nu este pe deplin cunoscută,
însă știm că există o serie de factori a căror interacțiune crește semnificativ riscul dezvoltării unei
astfel de tulburări. Mass-media a fost deseori învinovățită pentru promovarea unor modele
nesănătoase, și, cu siguranță, și acest lucru contribuie la procentul mai mare de persoane care suferă
de tulburări de alimentație în țările dezvoltate, comparativ cu țările mai puțin dezvoltate.

Perfecționismul și stima de sine scăzută sunt factori personali care pot constitui bazele propice
pentru dezvoltarea unei tulburări de alimentație. Bullying-ul axat pe greutate (din partea membrilor
familiei, sau a colegilor sau prietenilor) este un fenomen pe care îl regăsim în istoricul multor pacienți
cu tulburări de alimentație. Preocuparea excesivă legată de greutatea corporală sau de forma
corpului, fie în familie, fie în grupul de egali, reprezintă de asemenea un factor de risc. Nu în ultimul
rând, trebuie luați în considerare și factorii genetici de risc.

Fără a intra în descrierea (mult prea lungă) a simptomatologiei și a consecințelor pe care aceste
tulburări le au, atât în sfera psihică cât și din punct de vedere fiziologic, este de reținut că:

– Tulburările de alimentație debutează de regulă în adolescență, reprezentând una dintre cele mai grave probleme de sănătate psihică pentru această perioadă de vârstă

– Tulburările de alimentație sunt tulburările psihice cu cea mai crescută rată de mortalitate

– Aceste tulburări NU sunt o alegere, iar dezvoltarea lor este plurifactorială

– Nucleul acestor tulburări îl reprezintă preocuparea și valorizarea excesivă a greutății și formei corporale, care invadează mintea pacientului

– În toate cazurile, tulburările de alimentație debutează cu restricționarea alimentației,

într-o formă sau alta: regim, dietă, vegetarianims, raw-veganism, eliminarea unor

alimente din alimentația zilnică, etc. Este important pentru părinți să recunoască astfel

de semnale de alarmă, și să le abordeze din timp.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza