Mothers and the city

Copii în pericol, autorităţile sunt relaxate

Un copil a murit. Avea 11 luni. Şase copii au fost diagnosticaţi cu sindrom hemolitic-uremic, un tip de septicemie. Alţi 16 sunt suspecţi. Vorbim de un sindrom provocat de bacteria E-Coli, sindrom care, teoretic, se întâlneşte cam un caz la un milion. Noi avem şapte pacienţi deja confirmaţi. Despre alţi cinci, autorităţile din Argeş, de unde vin cele mai multe cazuri, spun că ar fi fost trataţi şi sunt acasă. Aceleaşi autorităţi care habar nu au ce îi îmbolnăveşte pe cei mici. Aceleaşi autorităţi care spun senine că au situaţia sub control. E citat exact din prefectul de Argeş, Mihai Oprescu pe numele lui. Nu i se pare că e o problemă. Procurorii au o altă părere. Au deschis dosar penal în acest caz, pentru ucidere din culpă. Ei par ceva mai destupaţi decât acest prefect pentru care zeci de copii bolnavi, unii în stare critică, unul mort, nu reprezintă un semnal de alarmă.

Mai grav este însă că bacteria este depistată foarte greu. Medicii de la Piteşti spun că stau şi se uită la copiii internaţi şi când starea lor începe să se agraveze, îi trimit la Bucureşti. Atât pot ei. Atât le permit resursele. Iar medicii de la Bucureşti sunt disperaţi, pentru că nu ştiu unde o să-i mai interneze, dacă se mai îmbolnăvesc mulţi. O bunică povestea astăzi cum nepoata ei a încetat să mai respire iar doctorul care se ocupa de ea a resuscitat-o două ore. Două ore. Şi ştiţi ce? A readus-o la viaţă. Dar nu se ştie dacă nu va rămâne cu sechele de pe urma bolii, care este nemiloasă.

Simptomele care trebuie să ne alerteze sunt diaree, vărsături şi febră. „Principala cale de infecţie este calea digestivă: infecţia se produce prin consumul de alimente, posibil prin alimente crude de origine vegetală, cum ar fi legumele şi fructele contaminate.”(sursa: ro.wikipedia.org) Dar medicii spun că nimic nu este exclus din schemă: nici apa, nici carnea, nici lactatele. Logic, nu putem să stăm nemâncaţi. Dar dacă aveţi voi sau copiii voştri simptomele de mai sus, mergeţi de urgenţă la medic.

sursa foto: www.compassphs.com

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza