Mothers and the city

Cardul naţional de boală

Intr-o zi, era pe dimineaţă aşa, un cretin s-a trezit brusc. Avusese o revelaţie în somn. Se făcea că fiecare roman trebuie să aibă un cartonaş de plastic, frumos colorat, cu care să se ducă la doctor. Cum la ce ii folosea? La nimic, evident. Şi în visul lui, cretinul a mai avut o viziune. Cartonaşele astea să fie trimise prin poştă. Şi dacă se rătăceau pe drum, veţi spune? Şi dacă nu le dai de urmă pe nicăieri, nici la Cnas, nici la Opsnaj, nici la morţii rudelor lor până la gradul al cinşpelea? Aici, cretinului i-a sunat ceasul ţi s-a trezit. Pâna la urmă, ştiţi ce, ia să se mai descurce şi ei…Că doar nu poţi fi genial tot timpul.

card

Într-o altă zi, de vară, era joi şi călduţ afară, vreo 45 de grade, o cetăţeancă s-a gândit să intre totuşi în posesia cardului cel nefolositor. Şi pentru că nu răspundea nimeni la telefoanele instituţiilor statului plătite şi de ea ca să nu răspundă la telefon, şi-a luat copilul şi s-a dus personal la OPSNAJ, unde era ea asigurată. Acolo, lume multă, nervoasă, cozi, tot tacâmul.

Dar îşi propusese să fie calmă. Ajunge la ghişeul unde obligatoriu îţi apleci spinarea ca să vorbeşti cu Măria- Sa funcţionarul şi gângureşte timid:

-Bună ziua! Ştiţi, nu mi-a ajuns cardul acasă şi înţeleg că la dvs. trebuie să întreb…

-Aşa, şi?

-Păi..şi vă întreb. E la dvs. cardul?

Funcţionara bagă uşor enervată CNP-ul în calculator (da, au şi aşa ceva) şi mormăie, evident nemulţumită:

-Mdea, e la noi.

O, Doamne, ce împlinită s-a simţit cetăţeanca, ce mulţumită că totuşi instituţiile statului lucrează şi pentru ea. Mai prost, mai greu, mai ca dracu, dar…lucrează.

-Bun.Şi ce trebuie să fac?

-Să vă duceţi la ghişeul din curte.

-???

-Da, doamnă, ce nu înţelegeţi?

Cetăţeanca nu înţelegea pentru că ghişeul din curte era, de fapt, o măsuţă aşezată bucolic sub un nuc, unde o altă doamnă cu pix, autoritate şi mustaţă făcea liste.

-Bună ziua! M-au trimis la dvs.

-Mdea, aşteptaţi. Caută colega mea în arhive şi vă strig când vă găseşte.

În afară de cetăţeancă, alţi cetăţeni transpiraţi aşteptau cuminţi să le vină rândul.

Trec 10 minute, 20, 30, 40. În sfârşit, apare colega autorizată să scormonească prin aşa importante arhive.

Cu doar două carduri în mână!

Cetăţeanca îndrăzneşte să bombăne: :”Păi în juma’ de oră a găsit doar două carduri?”

Atât îi trebuie doamnei cu pixul ca să răbufnească_

-Păi da, doamnă, ce crezi, că suntem roboţi?

N-ar fi o idee rea. Ar fi şi mai eficienţi şi mai ieftini. Ca să nu zic de inteligenţi….

Mai trece jumătate de oră.

Vine din noua doamna de la arhive. Oh, happy moment!

-Nu v-am găsit! Care era numele dvs. de fată?

Cetăţeanca clipeşte des.

-Numele de fată? Da’ de ce?

-Păi baza noastră de date e cam veche.

-Cam cât de veche?

-De prin 2012.

-Păi eu sunt măritată de 10 ani.

-Ei, atunci e mai veche…

Iar pleacă cucoana, iar se întoarce bufnind.

-Nu v-am găsit, doamnă! NU vă găsesc şi gata.

-Păi şi eu ce fac? Dacă dă maşina peste mine pe stradă şi nu mă primeşte la spital?

-Nu ştiu, doamnă! Nu ştim unde este. Mai căutaţi-l şi dvs.!!

-Unde?? În Bucureşti, pe dreapta?

-Habar n-am. Dar puteţi face o cerere.

Ah, asta e nemaipomenit….

-Şi?

-Şi cu cererea asta vă puteţi duce la spital. Dacă, Doamne fereşte, se înţelege…

Se înţelege.

Cetăţeanca se întoarce la primul ghişeu şi scrie o cerere. Nu e complicat. Hai că se poate!

Duce cererea la ghişeu.

Funcţionăreasa mormăie, amabilă ca un cuib de viespi, cu ochii în hârtie:

-Numele, aşa, salariat, da,da…E bine.

-Perfect.

-Da. Trebuie să mai aduceţi doar copie după buletin, adeverinţă de salariat…

Când a ridicat ochii din hârtie, funcţionăreasa a constatat cu stupoare că vorbea singură. Cetăţeanca era deja departe, cu lacrimi de furie în ochi şi dinţii strânşi, de teamă ca cei şapte ani de acasă să nu se topească ca rahatul în ploaie.

În urma ei, funcţionăreasa bombăne:

– Ia te uită, dom’le! După ce că îi ajuţi!!

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza