Keep it simple...

Un alt fel de dependenţă

Copilul meu are 10 ani şi e plictisit. Iar mama lui, exasperată.

Şi tot mama lui este de vină.

Până la vârsta de 4 ani, copilul bătuse toate parcurile, părculeţele şi scuarurile din Capitală.

Până la vârsta de 6 ani, văzuse toate spectacolele, locurile de joacă indoor şi outdoor, încercase karturile, lasertag-urile, parcurile de căţărări din Bucureşti şi împrejurimi.

Până la vârsta de 8 ani, vizitase toate muzeele, fusese la toate BIAS-urile, petrecerile de copii, Moş Crăciunii de la muncă şi Revelioanele pe te miri unde.

Până la vârsta de 10 ani, făcuse, pe rând, înot, karate, tenis, şah, dans, fotbal.

Şi atunci cum să te mai miri că e copilul plictisit la 10 ani?

Cred că în mintea mea crescuse dorinţa ca el să aibă experienţe cât mai bogate, să interacţioneze cât mai intens cu oamenii, să vadă tot ce se poate vedea. Dar ce e mult e prea mult.

Am citit de curând pe undeva că asta ar fi cică principala problemă a omenirii din ziua de azi: teama cumplită de plictiseală. Şi tot tipul ăsta zicea că, până nu învăţăm şi acceptăm să ne plictisim, n-o să ne mai limpezim vreodată la minte şi nici n-o să scăpăm de dependenţa de adrenalină.

În plus, el susţine că plictiseala stimulează creativitatea. Chiar mi se pare că are sens. Dacă suprasaturezi creierul cu informaţii de-a gata, el, creierul, nu mai are niciun motiv să funcţioneze la capacitate maximă.

De curând, însă, am descoperit că putem să ne şi plictisim, acasă la noi, şi totuşi să treacă timpul repede. Evident, ne mai uităm şi pe tabletă dar, în principal, stăm de vorbă, gătim sau, pur şi simplu, suntem alături unul de altul.

Aşa că, mamelor de pretutindeni, lăsaţi copiii să se plictisească!

pisica

De ce vă spun asta acum? Pentru că a venit vacanţa şi sunt sigură că multe mame, mai ales cele care nu au cu cine să-şi lase copiii pe durata verii, se frământă cu aceasta întrebare: „Oare ce să fac cu copilul? Ce să fac? Ce să fac?”

Ei bine, răspunsul este…NIMIC!

Atâta timp cât el este împreună cu părinţii lui (şi cu pisica :-), nu mai e nevoie de mari giumbuşlucuri.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

2 Comentarii

  • Şi acum? Acum ce facem? | Mothers And The City 2 iulie 2015 at 2:06 PM

    […] vine şi ea cu o variantă. Şi mai vedem. În definitiv, suntem în vacanţă de nici două […]

  • irina 12 august 2015 at 6:39 PM

    Eu una sunt de principiu ca activitatile extrascolare abia dupa varsta de 10 ani isi iau rostul si doar cate una pe un anumit interval de timp (luna/semestru/an). In primul rand ii iau din timpul de joaca si apoi nu stiu cat de mult intelege din ele. Ma uit in schimb in jur si vad copii dati la tenis de la 4 ani (intreb: si nimereste vreodata mingea? raspuns: nu, da’ ce daca), iar in clasa baietelului meu cred ca e unicat: toti au cate 3 chestii anti-plictiseala.

  • Comenteaza