Goin' out..., Hurry no Worry, Keep it simple...

Trei seri cu Shakespeare

Întâmplător (sau nu), patru dintre spectacolele invitate la Festin au legătură cu Shakespeare, iar din cele patru, trei montări vin din afara graniţelor, dovadă că străinii pun în continuare mare preţ pe operele sale şi sunt dornici să le prezinte şi atunci când participă în festivaluri. Sau o avea legătură cu tema festivalului, Crize de familie, la care Shakespeare era specialist? Sau poate cu faptul că el este, in continuare, cel mai jucat dramaturg din lume, aşa că, statistic vorbind, şansele erau oricum mari să ne întâlnim cu el şi în festivalul Nottara-ului.

Dar să le luăm pe rând. Marţi, 18 octombrie, de la ora 18:00, puteţi vedea „Othello”, de William Shakespeare (desigur), în regia lui Suren Shahverdyan. Este singurul dintre cele spectacole care vine din România, fiind o producţie a Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.

După Othello, pe scena din Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara urcă „Pericle”, adus în faţa publicului bucureştean de Trupa din Šabac (Serbia) pe 19 octombrie.

Iar seara de 20 octombrie ne aduce două spectacole ce au la bază texte de Shakespeare, într-o formă sau alta: Ubu Rege, piesa lui Alfred Jarry care este, în esenţă, o parodie la Macbeth, producţie a Teatrului din Virovitica (Croaţia) şi „Cabaret Shakespeare, gol puşcă”, adică cinci dintre cele mai faimoase tragedii ale marelui autor, adunate într-o comedie isteaţă de Jiří Trnka, regizor al Teatrului Tramtaria din Cehia.

shake-2

Aveţi acum o ocazie unică să îl vedeţi pe Shakespeare reinvetat, în patru spectacole din patru ţări diferite, aşa că accesaţi www.festinpebulevard.ro pentru mai multe detalii despre spectacole şi pentru bilete online. Nu uitaţi să consultaţi şi restul programului, pentru că oferta este bogată şi variată.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza