How they beat us, Keep it simple...

O sa dau Rayban in judecata!

Se facea, odata ca niciodata, ca aveam si eu o pereche de ochelari Rayban. Si pentru ca, atunci cand mi se pune pata pe un obiect, il port mult si bine, am defilat cu ochelarii astia vreo 5 ani. Am stat pe ei, i am izbit de asfalt, ba era sa le dau si foc de vreo 2 ori, cand mi au cazut in gratar. Dar au supravietuit.
A venit o zi, insa, in care obsesia mea s a mutat asupra altor ochelari, unii roz, de la Ojo, iar raybanu a cazut in dizgratie, uitat in torpedo.
Asa ca m am gandit eu, ia sa i dau fiului sa i poarte. Desi nu ma mai interesau prea tare, gandindu ma totusi ca am dat o groaza de bani pe ei si ca i am adorat la momentul lor, il rog: „Vezi cum faci, totusi, sa nu i pierzi sau rupi.”
Atat mi a trebuit, s au produs suparari – ca ce, tu nu ma crezi in stare de nimic, imbufnari – ca ce, tu n ai incredere in mine, in fine…
Pleaca baiatul in treaba lui, eu in a mea, dupa cateva ore ne reunim.
„Da mi ochelarii”, zic.
„Aa, da”, face el, „nici nu i am purtat.”
Ii scoate din ghiozdan, mi i pune in mana si in secunda aia, ma jur pe toti sfintii ochelarilor de soare, raybanului meu indestructibil, brus uilisului meu greu de ucis 1,2,3 si 4, ii crapa lentila stanga de sus pana jos.
Morala: poti sa rezisti si 20 de ani la toate cacaturile, sunt de ajuns 3 secunde sa ti crape vena aia mare de la tampla si aia e.
Si ar mai fi o morala: ochelarii de soare sunt ca barbatii. Daca ii arunci undeva intr un colt ca nu ti mai trebuie dar ti i ia altcineva, constati brusc ca parca iti si placeau, si trebuiau.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza