Bârfe in the city, Goin' out..., Hurry no Worry, Keep it simple...

Festival de teatru, papusi uriase, Street Delivery

 

Festivalul Amintiri din Copilarie, organizat de Teatrul Ion Creanga, in parcul Kiseleff

 Zeci de locuri secrete și instalații haioase, proiectate de echipa de arhitecți Prototip Studio, spectacole de animație stradală – „Struții” și „Girafele” – susținute de artiștii de la Teatrul Pavana (Olanda) și numeroase demonstrații vor anima aleile și spațiile verzi. Tot pe spațiul verde se vor desfășura și atelierele de teatru, muzică, dans și mișcare, grupate în zonele Umbrarul cu povești și Mini-Ateliere, în timp ce atelierele de creație și arte plastice vor avea loc la Masa cu Ateliere, pe cea mai colorată alee din Parcul Kiseleff. Totodată, Umbrarul cu povești prilejuiește întâlnirea celor mici cu un program de lecturi și ateliere, care au la bază aventurile simpaticului Elefănțel Elmer.

 

B fit in the street

 

Cea de-a opta ediție B-FIT in the Street! aduce la București 21 de spectacole de teatru, nouă țări participante și sute de artiști. În fiecare seară, în Centrul istoric, Piața Universității sau Piața George Enescu, spectacolele nocturne vor lumina panorama orașului cu jocuri de foc și acrobații aeriene sau cai uriași, iar pe timp de zi, numerele interactive de teatru de stradă îi vor face pe bucureșteni să dea nas în nas cu o adevărată galerie de tablouri umblătoare, contese, girafe, arlechini sau balerine de dimensiuni gigantice.

 Austria, Spania, Marea Britanie, Germania și Italia sunt câteva dintre țările participante la B-FIT in the Street! 2016, o ediție cu un program eclectic de pantomimă, circ, comedie, dans, acrobație, muzică de stradă și paradă, din care nu lipsesc nici reprezentațiile românești semnate de Teatrul Masca, numerele cu caracter educativ din Slovacia și producțiile de anvergură din Franța și Olanda.

bfit1

Street Delivery, pe strada Artur Verona, deja traditional . Editia de acum e despre meserii

La Street Delivery se adună în fiecare an oameni din diferite colțuri ale orașului care creează lucruri în comunitățile lor și care, împreună, prin munca lor de zi cu zi, schimbă lumea — bucată cu bucată, șurub cu șurub, stradă cu stradă.

În 2016 aducem împreună noua generație de makeri (designeri de produs, de modă, ilustratori, arhitecți, artiști 3D, programatori șamd) și meșteșugarii tradiționali (cizmari, ceasornicari, tâmplari, croitori, șelari, ceaprazari etc.)

Construim punți între meseriași vechi și noi pentru un schimb de tehnici și viziuni din care să iasă scântei. Integrăm instrumente, contopim cunoștințe și inventăm noi moduri de interacțiune cu obiecte și meserii pe care nu le putem face uitate.

Ce pot să creeze împreună un cizmar și un artist 3D? Dar un designer de produs și un pălărier, un programator și un tocilar, un DJ și un ceasornicar? Abia așteptăm să vedem!

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza