Bârfe in the city, Keep it simple...

Despre mândrie, fără (pre)judecată

Când eşti foarte tânăr, ai impresia că tot ce zboară se mănâncă. Şi că esti invincibil. Şi că tu eşti cel mai deştept şi singurul care are mereu dreptate. Mă rog, aţi înţeles ideea. Cu toţii am trecut prin asta. Unii nici nu şi-au revenit. Dar poate cea mai pregnantă caracteristică a puştanilor under 30 este mândria. Mândria aceea infinită, dusă până la extrem, atât de apăsătoare încât nici nu te mai lasă să respiri.
Tu n-ai nevoie de nimeni şi de nimic de la alţii. Pentru că orice gest de cedare ar putea însemna căderea în abis.
Nu ai nevoie de ajutor la proiectul care trebuia predat acum o săptămână. Nu ai nevoie de mângâieri atunci când te părăseşte iubitul/iubita. Nu ai nevoie să-ţi plătească cineva o cafea, pentru că tu nu poţi fi cumpărat. Nu ai voie să-ţi recunoşti greşeala, pentru că este umilitor să pierzi. Nu ai nevoie de nimeni ca să cari cele 17 kile de cumpărături, chiar dacă tu abia atingi 47 îmbrăcată. Nu ai nevoie să meargă cineva la farmacie pentru tine chiar dacă ai febră 40 şi nu esti capabil să stai 2 secunde în picioare. Nu ai nevoie de locul liber din concediul superb pus la cale de prietenii tăi, pentru că tu nu ai nevoie de milă.
Mila este acel sentiment cu aceleaşi simptome cu lepra. Nimeni nu vrea să stea lângă un lepros dar toţi recunosc că are nevoie de ajutor.
După o vreme începi să îţi dai seama că nu poţi să le faci chiar pe toate. Sau poţi, dar simţi că nu mai poţi şi că nu mai vrei. Şi ai vrea ca cineva să îţi întindă o mână sau un umăr de ajutor. Dar nu e nimeni care să o facă, pentru că lumea ştie că tu poţi. Tu întotdeauna ai resurse să poţi.
Dar un lucru tare mişto în lumea asta e că puţine lucruri sunt cu adevărat ireversibile. Iar odată cu epuizarea la care te aduce nebunia de a fi cel mai bun şi cel mai puternic, descoperi că poţi bea o cafea cu un prieten fără să te simţi umilit dacă vrea el să plătească. Poţi să accepţi să îţi care vecinul de la 3 bax-ul de apă sau să îşi schimbe roata la care ai făcut pană fără să te simţi obligată în vreun fel. Poţi să spui „Nu” fără să ai nevoie de o justificare dar ştii că o explicaţie ajută mult. Poţi să spui „Da” din tot sufletul, pentru că mulţumirea altora poate fi acum şi a ta. Poţi să ceri ajutor, pentru că nu arăţi că eşti slab, ci că eşti un om ca oricare altul. Şi o să ai surpriza să afli că oamenii de lângă tine sunt mai frumoşi, mai pricepuţi şi mai determinaţi decât i-ai văzut până acum. Şi că lucrurile se fac mai bine şi mai uşor împreună. Iar tu te vei întreba ce naiba o fi fost în capul tău de ai vrut mereu şi mereu să demonstrezi câte ceva, când viaţa de fapt nu e despre demonstraţii ci despre trăiri.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza