Keep it simple...

Cum să NU faci NIMIC în 5 pași simpli

De multe ori, când nu ne mai vedem capul de treburi, copilul vrea să fie distrat, trebuie să gătești, să speli și Dumnezeu mai știe ce, oftăm și ne gândim: „Ce n-aș da să am o zi măcar în care să nu fac NIMIC!”

Dar, când acea zi vine în sfârșit, constați că a face nimic este cel puțin la fel de complicat cu a face ceva. Cum așa? Simplu. Acesta este momentul în care ne dăm seama că nu mai ȘTIM să facem nimic.

Că tot e vacanță și unii dintre dumneavoastră au copilul plecat și, prin urmare, o grămadă de timp de făcut nimic, vă pot împărtăși cum am ajuns eu, cu antrenament și determinare, la performanța demnă de aurul olimpic de a nu face nimic. Nada. Niente. Nothing.

Și o fac cu măiestrie, vă spun, și, mai ales, fără remușcări.

 

Primul pas

 

Golește-ți mintea de toate vechile obiceiuri și gânduri. Asta înseamnă că, de exemplu, atunci când te trezești sâmbătă dimineața, primul gând va fi: „Și…eu ce să fac azi? Aoleu, e deja 9 dimineața?? Unde să mă duc? Cu cine să mă văd? Să rămân acasă sau să mă uit la un film?”

Nimic din toate acestea. O dată ce te-ai trezit, singurul lucru pe care îl poți face este să te ridici din pat și să te așezi pe canapea, unde să rămâi o oră cel puțin. Dacă reușești asta, ești pe calea către vindecare. Nu te gândi la nimic, nu-ți pune întrebări de „dacă, ar fi bine, poate ar trebui să…”

La dvs, doamnelor, o să fie ceva mai complicat, pentru, după cum bine zice Mark Gungor atunci când explică diferențele dintre creierul feminin și cel masculin, în creierul nostru nu există „cutia cu nimic” a colegilor noștri de viață.

 

Al doilea pas

 

Nu răspunde la telefon! Orice ar fi. Pentru că orice telefon este un potențial ghiont către o acțiune. Și nu ne dorim așa ceva. Ca să ne înțelegem, acțiune înseamnă atunci când te îmbraci, te machiezi (bărbierești, după caz) și ieși din casă.

 

Al treilea pas

 

Ia totul pe lângă tine! Telecomandă, apă, mâncare, tot ce este necesar pentru supraviețuire. În așa fel încât singurul gest necesar să fie acela de a întinde mâna. Orice ar fi, nu vă ridicați de pe canapea! Știu că am mai spus-o dar acest punct este vital în programul nostru de reabilitare. E ca acea „doar o țigară” pe care foștii fumători se jură că o vor fuma fără a se mai reapuca vreodată.

Imaginați- vă că sunteți un sportiv la maraton care reușește să ajungă pe ultima sută de metri și fix la linia de sosire se împiedică și ratează premiul cel mare. Dacă este absolut necesar, asigurați-vă că este pentru o necesitate de maximă urgență. Cum ar fi, mersul la toaletă.

 

Al patrulea pas

 

Dă drumul la tv!

Cel mai bun mod de a-ți goli mintea. În mod paradoxal, a nu face nimic necesită mai mult antrenament decât a face ceva. Ai nevoie de concentrare, determinare și atenție, ca să nu-ți fugă mintea către orice fel de activitate. Din punctul ăsta de vedere, programele noastre tv vă pot ajuta cu succes să fiți ca o curcă ce se uită-n lemne.

 

Al cincilea pas

 

Ai grijă să nu ai în frigider decât semipreparate și snacks-uri!

Asta ca să nu fii tentată să te apuci, Doamne ferește, de gătit. Orice e bun. Pufuleți, chipsuri, pizza congelată. Dacă vă trece prin cap că ați putea merge la un restaurant, recitiți, vă rog, punctul doi.

 

Așadar, la treabă, tovarăși! Pardon, la stat!

 

 

 

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza