Keep it simple...

Cum să alegi cea mai bună grădiniţă pentru copilul tău

Pentru că se apropie toamna şi mulţi părinţi îşi pun întrebări de genul „Unde îmi voi duce copilul la grădiniţă?”, „Îmi voi permite oare să-l duc la una privată?” „Îmi voi permite oare să-l ţin la o grădiniţă particulară?” şi, mai ales, „Merită să dai bani pe ceva care ar putea fi gratuit?”, aş dori să vă povestesc cum a fost cu Matei.

la gradi 2

 

Din start am exclus varianta stat. Motivele: numărul mare de copii în grupă, faptul că nu îl primeau la 2 ani şi jumătate, nu făcea încă la oliţă, aveam dubii în privinţa alimentaţiei şi a bunăvoinţei unor oameni plătiţi prost şi excedaţi de volumul de muncă.

Astea au fost doar câteva considerente. Nu spun că ar fi rău la o grădiniţă de stat. Cunosc mame care au copiii la stat şi sunt mulţumite.

Prima luată în calcul a fost o grădiniţă step-by-step, de altfel şi singura la vremea aceea (2007) din Bucureşti (Bambi). Acum n-aş mai merge pe varianta aceasta şi o să vă explic imediat şi de ce.

M-am dus într-o zi în vizită la ei. Situată într-o vilă pe 3 niveluri în zona Bd. Decebal, m-a impresionat din start extraordinar de plăcut. Arăta foarte bine, personalul era tânăr, pe holuri erau afişate tot felul de lucrări ale copiilor. Când intrai acolo, aveai senzaţia unui stup. Toată lumea făcea câte ceva, copiii lucrau cel mai mult în echipe sau individual, dar aşezaţi în grupla câte o măsuţă (sau centru de activitate, cum se numeşte în sistemul step-by-step), era o atmosferă de bună-dispoziţie, energie şi creativitate care mie mi-a rămas la inimă.

Despre sistemul step-by-step puteţi citi aici.

De dus, nu l-am dus pe Matei acolo, din cauza costurilor foarte mari. La vremea aceea, cred că taxa lunară ajungea undeva pe la 400 de euro.

Vă spuneam mai devreme că, în ciuda avantajelor metodei, nu mi-aş mai duce totuşi copilul în acest sistem, din cauză că el ar trebui continuat, din punctul meu de vedere, şi în şcoala primară şi gimnazială. Altfel, există riscul ca el, copilul, să nu se adapteze într-un sistem tradiţional de învăţământ. Gândiţi-vă doar că, la step-by-step şi nu numai în acest sistem, copiii sunt încurajaţi să spună liber ce gândesc şi, în general, să-şi exprime personalitatea cât mai des şi să se concentreze pe ceea ce le place şi pe acele lucruri pentru care vădesc anumite aptitudini. Ceea ce poate constitui o reală problemă şi pentru învăţător şi pentru copil, într-o clasă tradiţională de 30 de elevi.

Din câte ştiu, şcolile step-by-step sunt destul de puţine în Bucureşti. Trebuie să reflectaţi bine, în cazul în care staţi la o oarecare distanţă de ele, dacă sunteţi dispus să străbateţi tot Bucureştiul şi, în cazul celor particulare, dacă puteţi susţine financiar copilul până în clasa a 8-a.

A doua luată în calcul a fost o grădiniţă privată care avea avantajul de a fi aproape de casă. Acolo l-am şi dus, de fapt.

O vreme, lucrurile au funcţionat bine. După care, au început problemele. Mâncarea devenea din ce în ce mai proastă (din spusele copilului, care nu este deloc pretenţios la mâncare), îi găseam din ce în ce mai des lăsaţi la televizor, şi totul culminând cu jocul tăcerii. Jocul tăcerii, am aflat şi eu ulterior, presupunea ca acel copil care tăcea cel mai mult, în timp ce stătea cu privirea pironită pe perete, să primească o recompensă. Am considerat că nu dau o grămadă de bani pe lună pentru aşa ceva.

Cireaşa de pe tort am cules-o într-o zi când am ajuns mai devreme, poarta era deschisă iar copiii de 2-4 ani stăteau nesupravegheaţi în sufrageria de jos. Atunci am decis să-l retrag.

Vă spun această poveste ca să înţelegeţi că lucrurile trebuie nunanţate. Nu toate grădiniţele de stat sunt proaste şi nu toate cele private sunt bune.

Până la urmă, am ajuns la o grădiniţă absolut fantastică, care de abia se deschisese, Just4Kids. Aici am mers pe instinct 100 la sută. Directoarea şi soţul ei ne-au inspirat o asemenea încredere încât, deşi Matei a fost înscris în prima şi singura grupă a acelei grădiniţe (la acel moment) totul a mers excelent. Pe lângă o reală plăcere a celor de acolo de a lucra cu copiii, cred că alte ingrediente de succes au fost selecţia atentă a educatoarelor, controlul permanent asupra a tot ce se întâmplă cu fiecare copil în parte, mâncarea gătită acolo şi, mai ales, comunicarea.

Fiecare copil avea un caieţel în care educatoarea nota la sfărşitul săptămânii absolut tot: cum s-a comportat, la ce activităţi a mers mai bine sau mai prost, ce progrese a făcut, ce şi cât a mâncat, etc. Ca să nu mai spun că, în absolut fiecare dimineaţă, părintele era întâmpinat fie de educatoare, fie de directoare care îl punea încă o dată la curent cu tot ce a făcut sau zis copilul în ziua precedentă

 

10 sfaturi în alegerea grădiniţei pentru copilul dvs.:

-Nu acordaţi atât de multă atenţie spaţiului şi mobilierului. Evident, trebuie să fie curat şi să arate ok. Dar cei mai importanţi sunt oamenii care lucrează acolo. De preferat, să fie tineri.

-Vizitaţi grădiniţa în timpul orelor, nu în vacanţă.

-Nu vă ignoraţi instinctele şi prima impresie.

-Cereţi să vedeţi autorizaţii de funcţionare, de la Sanepid, de la Minister, cereţi să vedeţi bucătăria, cereţi să gustaţi mâncarea. Este dreptul dvs.

-Vorbiţi cu părinţii care au copii acolo.

-Priviţi cu atenţie copiii care sunt acolo. Veţi vedea pe chipurile lor dacă le merge bine acolo sau nu.

-Cereţi să vorbiţi cu educatoarea care se va ocupa de copilul dvs.

-Uitaţi-vă cu atenţie la detalii: este poarta închisă când ajungeţi? Ce fac copiii la ora aceea? Cum e la toaletă? E curat? Cum arată sălile de clasă? Se vede că au loc activităţi acolo?

-Aduceţi copilul de probă şi lăsaţi-l o zi, două.

-Căutaţi pe forumuri impresii şi păreri despre grădiniţa respectivă.

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza