Keep it simple...

Cum ajung copiii supraponderali, ep. 2

Raluca Chiscu, psiholog specializat în problematica tulburărilor de comportament alimentar ne-a dat sfaturi vitale pentru buna dezvoltare a copiilor noştri. Astăzi, despre limite fără frustrări.

Cum putem să păstrăm niște limite normale în alimentația copiilor, fără să îi frustrăm?

În alimentație limitele trebuie să fie legate de cantitate sau frecvență, iar limitele le impunem cu moderație și nu într-un mod rigid – de tip „ niciodată”. Există așadar alimente care ne hrănesc corpul cu nutrienții și energia de care avem nevoie pentru a putea să gândim, să ne jucăm, să alergăm, etc. Aceste alimente trebuie să fie gustoase, și să ne facă plăcere să le mâncăm. Există și alimente pe care le mâncăm doar de plăcere sau de poftă (ceea ce e absolut normal), dar facem acest lucru mai rar sau în cantități mai mici. Este important să prezentăm dulciurile ca pe niște alimente normale, bune, pe care le mâncăm în diferite ocazii, și nu ca pe niște alimente rele sau interzise. Totodată, este important să nu prezentăm dulciurile ca pe o recompensă (ex. dacă mănânci mâncarea, vei primi ciocolată sau dacă ești cuminte îți cumpăr ciocolată).

A pune limite în alimentație este un lucru firesc, la fel cum punem limite la cumpărarea de jucării sau la privitul la televizor. În primul rând, le recomand părinților să nu țină dulciuri în casă, cu excepția unor sărbători, zile de naștere sau alte ocazii – principiul „out of sight, out of mind” funcționează destul de bine. Când copilul spune că vrea ceva dulce, îi puteți propune să mergeți a doua zi împreună la cofetărie, sau la înghețată, sau să gătiți împreună o prăjitură a doua zi – de preferat a doua variantă (astfel, învață și să amâne satisfacerea poftei).

Uneori mergem cu copilul la zile de naștere sau alte evenimente, și ne putem aștepta să mănânce mai multe dulciuri decât o face în mod normal – și noi, adulții, mâncăm mai mult în anumite ocazii (nunți, Revelion, etc), și considerăm că acest lucru este normal (pentru că este normal). Este greu de crezut că un copil care are acces ocazional la dulciuri va reuși să mănânce atât de multe dulciuri la o petrecere încât să existe vreo consecință asupra greutății lui sau asupra stării lui generale de sănătate, dar dacă totuși observați că a consumat prea multe dulciuri și nu se oprește, puteți încerca să-i distrageți atenția cu altceva – ex. Hai să ne jucăm de-a…. În nici un caz NU îi spuneți că se îngrașă, și nu îl umiliți pentru cât sau ce mănâncă!

Dacă mergeți la cumpărături, faceți de acasă o listă cu ce veți cumpăra. Este de preferat să nu intrați în zona de dulciuri, dar în mod inevitabil copilul va vedea ciocolată sau bomboane. În acest caz, discutați despre lista de cumpărături și modul în care trebuie să gestionați banii, așa cum probabil faceți deja și în cazurile în care vi se cer jucării (acum nu avem bani pentru asta, vom cumpăra la momentul potrivit). Sigur, vor exista și momente în care veți cumpăra o ciocolată pe care să o împărțiți împreună (oferind o cantitate adecvată), iar acest lucru este absolut normal, și nu va avea nici o consecință asupra stării generale de sănătate a copilului sau asupra greutății lui corporale.

Interzicerea unor tipuri de alimente și etichetarea lor ca fiind „rele„ nu poate conduce decât la frustrare și la un consum excesiv, atunci când devin disponibile.

Concluzia este că putem pune limite în alimentație, fără a jigni, a umili, a amenința, sau a dezvolta sentimente de vinovăție legate de alimentele pe care le consumăm sau obsesii legate de îngrășare, ci prin distragerea atenției (hai să ne jucăm..), controlul stimulilor („out of sight, out of mind”), amânarea satisfacerii poftei (în loc de interdicție).

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza