Hurry no Worry

Viața cu doi, trei sau mai mulți… (Guest post by Anamaria Neagu)

„Fă-i și-o soră sau un frate, să aibă cu cine să se joace! Și dacă tot îi faci, fă-i repede, să fie apropiați de vârstă, să se înțeleagă mai bine. Altfel, n-are rost!” Hai ca toate am auzit lucrurile astea, după ce am trecut de faza: ”Dar tu când te măriți și când faci un copil?”
Eu, normal, fată ascultătoare, m-am executat. I-am făcut Ilincăi și un frate, repede, când ea n-avea nici 2 ani încă. Să fie. Să aibă cu cine să se joace.
La câteva luni după apariția lui Andi, a apărut prin casă și-un cățel. Sortit momentului când urma să ne mutăm la casă, moment care se prelungea din lipsă de fonduri, evident. Și uite-așa, cu un copil de 11 luni, unul de 2 ani și 11 luni și un cățel de vreo două luni, toți grămădiți într-un apartament minuscul, am descoperit eu minunăția vieți cu doi, trei sau mai mulți.
Căci lucrurile se petreceau cam așa: cățelul, prea mic pentru a fi dresat, făcea caca pe covor. Eu, fuga la baie să caut mănuși, șervețele și o soluție de spălat covoare. Vin cu sticla în mână, desfac dopul, până ajung înapoi în sufragerie, copilul de 11 luni ajunsese de-a bușilea la caca și își băgase ambele mâini în el.
Crizată, las sticla cu soluția de spălat covoare pe jos, iau bebelușul la subraț, fuga la baie să-l spăl pe mâini. Mă întorc cât pot de repede, dar nu suficient: copila de 2 ani și ceva vărsase sticla cu soluție de spălat și acum își băga mâinile fericită în băltoaca de pe covor.
Panicată, iau copila în brațe, bebelușul la subraț și fug la baie să spăl copila pe mâini înainte să se intoxice. Rezolv problema cu grație, mă întorc la locul faptei să strâng și descopăr cățelul care se joacă vesel sărind din caca în băltoaca de soluție și înapoi.
În rest, da, viața e mult mai distractivă cu 2+. Cel puțin de două ori mai distractivă!

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza