Hurry no Worry

Cum am fost infractoare pentru jumătate de oră

Ştiţi de ce mi-e cel mai ciudă şi cel mai ciudă pe lumea asta? Că o să mor săracă şi cinstită. Şi că nu există leac pentru asta.

Dacă vrei să mă jigneşti, spune-mi că sunt cinstită. Dacă vrei să-mi faci ziua mai nasoală, spune-mi că sunt cinstită. Dacă vrei să mă deprimi de-a binelea, spune-mi că sunt cinstită.

Ca să înţelegeţi mai bine dimensiunea cronică a cinstei mele, trebuie să mă întorc mai întâi în timp.

La şcoală, nu puteam să copiez şi eu ca toată lumea. Mă fâstâceam, aveam impesia că toată lumea ştie ce fac, nu mai ştiam unde mi-am ascuns copiuţele, le scăpam pe jos şi mă foiam într-atât încât profesorul chiar nu se mai putea preface că nu vede ce se întâmplă şi mă prindea cu corpul delict în bancă.

stramba

 

În plus de asta, nu stăteam prea bine nici cu auzul sau cu vederea aşa că încercările mele jalnice de a copia de la colegi se soldau cu un eşec răsunător. În loc de „poezie” vedeam „proză” în loc de „plus” auzeam „minus” şi tot aşa.

Aşa că, pentru mine a ajuns să fie mai simplu să învăţ. Chiar dacă nu ştiam nimic la Istorie, de exemplu, reuşeam să obţin un patru măcar cu afirmaţii revelatoare de genul „Primul război mondial a implicat foarte multe ţări, au murit foarte mulţi oameni şi s-au dus lupte crâncene.”

Apoi. Mă întreba mama unde mă duc seara. Gura mea zicea „Mă duc la nişte prietene să învăţăm”, dar urechile mele roşii, ochii plecaţi în jos şi palmele transpirate spuneau altceva.

Pe lângă acest handicap sever mai am şi ghinion. Fac parte din categoria acelor oameni care, o dată fac şi ei ceva semi-ilegal şi sunt prinşi. O singură dată am parcat pe Interzis (dar împreună cu alte 10 maşini) şi când m-am întors, îmi ridicaseră maşina! Dacă blochez pe cineva cu intenţia de a mă duce până la farmacie, în următoarele 10 secunde apare furios proprietarul maşinii blocate. La supermarket, mă aşed la cele mai lente cozi, la nuntă mi se rup ciorapii, când plec la mare îmi vine ciclul iar când vreau musai să arăt bine, dă o ploaie toenţială care îmi pleoşteşte părul şi îmi întinde creionul de la ochi, căci, evident, nu am umbrelă. La poliţişti mi-e şi frică să dau şpagă, căci, la norocul meu, pun pariu că m-aş trezi cu vreo cameră ascunsă.

Boon! Acestea fiind spuse, să revenim în prezent.

Am mers ieri la mall cu Theo să distrăm copiii şi să bem şi noi un frappe. Ne uită Dumnezeu acolo, soarbem din frappe-ul ăla mult şi bine, ducem tratative cu băieţii să nu mănânce la Mac şi plecăm absolut relaxate.

Pe drum, ne despărţim, eu ajung în Carrefour şi, dintr-o dată, la raionul de brânză mă loveşte o revelaţie în moalele capului. Pun mâna pe o telefon şi sun pe Theo:

– Auzi, fată, noi când am plecat de la Combo, am plătit frappe-urile alea?

–  …pauză…

  • Theo, mă auzi?
  • Ăăăăă, daaa…nuuuu….
  • Da sau nu?
  • Da, te aud, nu, nu le-am plătit.
  • Aoleu! Ce ne facem? Că ăia cred că ne ştiu şi adresa, la cât de des mergem pe acolo.
  • Trebuie să mergem să plătim…Fuck!
  • Ooof, da…şi e taman în capătul ălălalt..

Acum, spuneţi şi voi…ce om normal s-ar fi întors din drum 5 km să plătească 2 cafele amărâte, când oricum am mai fi mers acolo cel puţin o dată în următoarele două zile?

Atât să vă mai spun…când m-am întors şi i-am spus chelneriţei toată tărăşenia, după expresia feţei ei am dedus că nu gândea „Mvaaai, ce femeie cinstită!” ci, mai degrabă, „Mvaaai, săraca, ce femeie cinstită!”

 

 

sursa foto: www.photopin.com

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

1 Comentariu

  • irina 5 august 2015 at 12:29 PM

    Eu pe motive de cinste era sa imi pun juma’ de clasa in cap. Ca am avut „norocul” sa fiu desemnata paznic sef al lucrarilor proaspat corectate si notate cu valori intre 2 si 5 pana la intoarcerea profesoarei de la cancelarie. Nici a mea nu era mai breaza…

  • Comenteaza