How they beat us, Men's Planet

Replici de viitor barbat

Noi, mamele de băieți, suntem un pic mai speciale.

În sensul în care ne creștem băieții în acel fel care să fie pe placul nostru și, implicit, pe placul oricărei femei. Și pentru asta ne chinuim să-i învățăm să fie amabili și respectuoși cu doamnele, să nu dea buzna primii pe ușă, să cedeze locul în tramvai, să-și pună farfuria în chiuvetă și să dea cu aspiratorul.

Poate știți vorba aceea: „Dacă vrei un bărbat perfect, trebuie să ți-l faci.”

Și ne chinuim noi așa în șir până când, încetul cu încetul, începem să prindem cu coada ochiului cum încolțesc în ei germenii viitorului mascul, acela pe care ne-am străduit noi atâta să-l evităm. Fie că e un gest, fie că e o vorbă, fie că e o privire, BĂRBATUL e acolo! Îl vedem, îl simțim, îl știm.

Dar ca să nu vorbesc aiurea, iată câteva exemple.


Mă îmbrac cu o fustă ceva mai scurtă (cu o palmă deasupra genunchiului) și mă dau cu ruj roșu.

El (copilul, preadolescentul) mă măsoară din cap până în picioare, ridică o sprânceană și mârâie posesiv: – Tu așa ai de gând să pleci pe stradă?

Mergem la o piscină unde nimerim la un party. Și absolut toată lumea dansa ÎN piscină. Deci și eu.

  • Încetează, ești cringe și nici nu mai ai 18 ani!

Îmi fac un selfie oarecare și-l pun pe FB.

  • Vezi că numai pițipoancele își fac selfie-uri și le pun pe FB.

La un moment dat, m-am făcut din blondă roșcată. Ajung super entuziasmată acasă și el, când mă vede, se strâmbă și mârâie:

  • Da’ pe mine de ce nu m-ai întrebat înainte? Și să știi că nici nu-ți stă bine.

Vrea să-l duc nu știu unde și îi zic că nu mai am bani.

  • Da’ ce-ai făcut cu atâția bani? Uite, eu am luat bursa acum 3 luni și încă îi mai am (:))))))

Intru într-un magazin (cu el după mine că, nah, asta ne e soarta) și el pufnește:

  • Iaaar îți iei haine? Mie să nu-mi mai iei niciodată haine. D-aia n-ai niciodată bani.

Nu-și găsește telecomanda de la Playstation.

  • Mamaaaa, unde mi-ai pus telecomanda? Iar n-o găsesc.
  • N-am pus-o nicăieri, că eu nu mă joc la Play.

O găsește după 3 zile, sub birou, unde probabil îi căzuse ultima oară când s-a jucat.

  • Mamaaa, de ce mi-ai ascuns telecomanda sub birou??

sursa foto: https://bonorganik.in/collections/mother-son-collection/products/little-devil-little-angel-combo-tees-1

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza