How they beat us

Bebeluşi cum vor ei, nu cum vrem noi. Guest post by Andreea Berecleanu

Eva doarme ca un prunc. I se potriveşte perfect expresia. Se trezeste din 3 în 3 ore doar pentru a fi alăptată. Şi atunci, foarte puturoasă, doar adulmecă mirosul laptelui. Adoarme la loc. Am tot timpul din lume să o privesc, să scriu, să fac ce nu am mai avut timp… demult. Să stau cu mine, să maă gândesc la viitor, să analizez, să-mi răspund la întrebări. Sunt fericită. Cea mai fericită, cu certitudine. Sunt mamă pentru prima data iar Eva este prima mea sarcină, un dar de la Dumnezeu. Recunosc, din când în când, în somnul ei lin pare că nu mai respiră. Mă reped spre pătuţ, îi pun oglinda în dreptul guriţei şi aştept să se aburească. E bine îngerul meu. Când se trezeşte, se ridică uşor în genunchi, vine la marginea pătuţului şi asteaptă să o vadă cineva. Gângureşte, cască voluptos, râde mult, se joacă, cere atenţie, iese la plimbare în cărucior, marsupiu, în braţe, în coş, de dimineaţă până seara. E prezentă discret în toate vizitele şi întâlnirile cu lumea exterioară, priveşte oamenii cu atenţie, e cuminte şi nu plânge aproape niciodată. Mai târziu, aproape de 9 luni, începe să meargă. Şi e fascinată de frunze. Le culege, le întoarce, le duce la gură, le miroase, le ia acasă.
Petru nu doarme. S-a născut destul de lung (59 de centimetri), aşa încât, din start hainuţele pregătite dar şi balansoarul au fost cumpărate de prisos. Prima surpriză. Nu doarme dar nici nu stă degeaba. Îşi formează plămânii- se spune în popor. E bine să plângă dar el plânge de sare tencuiala de pe pereţi şi se aude până la Sinaia. Vecinilor nu le mai cer scuze, las privirea în jos sau zâmbesc cu subînţeles. Unul dintre ei, mai îndrăzneţ şi mai apropiat, îmi sugerează să merg la un control cu Petru.  Zâmbesc. Oare nici ei nu dorm deloc? Petru are reprize fixe, la 20 de minute pe ceas începe reprezentaţia. Şi la fel de programat se şi opreşte. Ziua e plimbat în braţe non-stop, nu acceptă să te aşezi cu el, se zvârcoleşte şi se adună ca un covrig suferind de colici. Dar a trecut vremea lor, mă gândesc. Ceai de anason cu ghimbir, cântece, poezii, rugăciuni la Cel de Sus. Timp de 8 luni. Eu nu m-am obişnuit cu ritmul sşi nu-i fac faţă. Lipsa somnului îşi spune cuvântul, la serviciu par o umbră, dar mă încăpăţânez să-l cred că ştie el ce ştie. În general, am încredere în copiii mei. Fie ei bebeluşi, copii mici, preadolescenţi, adolescenţi, adulţi… Sânul stâng îi place mai mult decât dreptul şi aproape că-l sfâşie.  Nu ştie să-l apuce şi nici nu stă să fie ajutat. Are ochii mari, albaştri şi bulbucaţi. Nu mă prind dacă sunt de la plâns sau de la genă. Îl plimb după alăptare dar nu vrea să scoată aerul. Adoarme satisfăcut şi cu burta plină şi se trezeşte imediat din cauza refluxurilor. Ia-o de la capăt. Merg la medic. “ Doamna doctor, să-i facem o encefalogramă!” “ Dacă vreţi neapărat, dar copilul e foarte prezent!” Nu m-am lăsat, am făcut-o. Perfecţiune de copil, normal şi sănătos. “V-am spus eu, doamna Berecleanu, aşa e soiul!” Am explodat de râs, era atât de adevărat… Apoi, ca o minune, s-a oprit. A început să meargă, să caute frunze, ca şi Eva la vârsta lui, să le întoarcă, să le miroasă, să le duca la gură, să le ia acasă.
bere

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza