Goin' out...

Pe urmele unui „Pescarus” pierdut…

Poza mi-a atras atentia ca un magnet, intre toate  celelalte. E la panou, fix la intrare. Si cumva imi parea… familiar chipul. Am intrebat cine e.
– Acolo, la mijloc? E nea IIie al nostru. E de 40 de ani aici…

Restaurantul Pescarus

Si e la fel de bun ca atunci. Nicio cuta nu va fi vazuta vreodata pe servetelul alb, de pe brat.ul lui nea Ilie. Si nimeni nu-l va simti vreodata cum se apropie sa ia comanda. Ca doar asta face de cand se stie. De pe vremea in care sa ajungi sa intri in Pescarus era un lux la care nu oricine avea dreptul si nici nu si-l permitea.
Se spune ca pe vremea nechezolului si a salamului de soia, la Pescarus gaseai Coca Cola, bere si tigari Kent. Sigur, doar cine intra afla asta. Eu cred am ajuns de doua ori acolo, copil fiind, intr-o imprejurare misterioasa a carei explicatie nu mi-o amintesc. Imi amintesc insa pranzul luat pe malul lacului. Si senzatia de favor pe care o emana locatia.
Ce voiam de fapt sa va spun e ca ar fi pacat sa nu mergeti acum la Pescarus. Chit ca nu consumati ci doar il vizitati. (desi nu cred ca veti rezista meniului:)))
Locatia tocmai a fost refacuta si arata intr-un mare fel. Dovezile, mai jos.

Restaurantul

Detaliile fac insa diferenta. Colturile vintage pe mine m-au cucerit.


Precum si elementele pescaresti.

Cat despre terasa… cand adie vantul…

Mie mi s-a parut imens restaurantul de unde si mirarea mea cand am primit asigurari ca e plin serile si ar fi mai bine sa-mi fac rezervare. Promit sa verific informatia cat mai curand😂

Pescarus a fost construit in 1938. Dar e ca vinul…

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza