Bârfe in the city, Small&Trendy

Haine şic luate de la Urbanik (via Dragonul Roşu)

M-am săturat până în gât de tradiţionalul simţ al ţepei dezvoltat sistematic şi cu pasiune la români. M-am săturat până în gât de chestiile de doi bani vândute la preţuri exorbitante pe motiv de locaţie sau pe motiv că se poate. La noi nu ai absolut deloc garanţia că dai un ban dar face. Te poţi trezi că dai de 100 de ori mai mulţi bani şi tot nu face.

Toată chestia e de asumare. Dacă vreau să cumpăr ceva ieftin, îmi asum că peste o zi, două sau nouă se va strica. Dar dacă decid să cumpăr ceva mai scump, am nişte pretenţii şi nu vreau să-mi asum riscuri.

Povestea e aşa. Există acest magazin, UrbanikBucurestihttps://www.facebook.com/urbanikbucuresti/?fref=ts ,atât online, cât şi aflat fizic în Floreasca. Hainele par ceva mai şic, dar la fel sunt şi preţurile. Deh, locaţie de fitze (parca au si in Centrul Vechi)…, patroane elegante, ceai servit cochet în ceşcuţe…

geaca


Boon! Nimic anormal până aici. Cine vrea haine mai deosebite, pe care doreşte să le poarte fără riscul de a le întâlni şi la coana Leana care vinde la Obor, scoate un ban din buzunar.
Numai că, ce să vezi? Hainele şic de la Urbanik (na, că şi rimează) sunt luate fix din Dragonul Roşu.

Cum am aflat?

Mă sună mama ieri de la en-gros, se dusese să-şi ia nişte cearşafuri, că nu vrea să dea de 3 ori mai mult doar că le ia din magazin şi e aceeaşi marfă, de fapt (chestie de asumare, după cum vă spuneam). Aşa, şi mă sună şi-mi zice:

  • Auzi, ce crezi că am găsit aici? Geacă din aia portocalie cum ai tu şi îmi place mie mult..

  • Cum, din aia portocalie? Aia de la Urbanik?

  • Da,da,aia!

  • Nu se poate, zic, n-are cum să fie!

  • Dacă îţi spun! E la fel la fel!

  • Aha! Ia fă-i tu o poză şi trimite-mi-o.

    Ajunge mama acasă, fericită că şi-a luat şi ea geacă, şi face conştiincioasă poze. Da! La fel, identică, identică!

  • Auzi, măi mamă, da aşa, de curiozitate…Cât ai dat pe ea?

  • Aa, cam mult. 80 de lei. Dar dacă luai patru, era 60.

    Să-mi pice telefonul din mână…La Urbanik fusese 250 de lei!!

Acum, n-am o problemă să iau haine chinezeşti, dar nu la preţ de 4 ori mai mare.
Si, ca să vedeţi că nu vorbesc aiurea, iată dovada mai jos. Primele trei poze sunt cu geaca de la Urbanik (inclusiv aveti mai sus un print screen de pe site-ul lor, că poate se gândesc să scoată pozele), ultimele patru, cu geaca din Dragonul Roşu.

Poate să ne mai revenim din tzepe, zic…

urbanik2 urbanik3

 

Urbanik

Urbanik

Dragonul Roşu

Dragonul Roşu

china2 china3 china4

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza