Bârfe in the city

Da, mamă, sunt frustrată! (guest post)

Da, mamă, sunt frustrată. Sunt foarte frustrată. Şi n-am ştiut asta toată copilăria mea, ani în care ţi-ai impus punctul de vedere aşa cum ai ştiut tu: cu urlete, cu ameninţări, chiar şi cu bătaie. Şi n-am ştiut asta nici în adolescenţă, când îmi căutam drumul şi în loc să îl găsesc, mă afundam mai rău în dileme şi necunoscut. Şi n-am ştiut-o nici când mi-am ales bărbaţii în viaţă şi nici când se destrămau relaţiile, mi se părea mie fără rost. N-am fost foarte sigură de asta nici măcar când am născut. Ştiam doar, instinctiv, că trebuie să o protejez pe fiica mea de cei mai mulţi oameni care erau în jurul nostru, inclusiv de tine. Am stat cu ea clipă de clipă în primii ani. I-am ghidat paşii, am alăptat-o până la aproape 4 ani deşi îmi spunea toată lumea că sunt nebună, i-am cumpărat orice jucărie şi-a dorit, fie că mi-o permiteam, fie că nu. Am învăţat-o să vorbească, să se joace, să trăiască. Şi i-am fost alături la orice scâncet, la orice dorinţă. Pentru că aşa am simţit. Am renunţat la serviciu, ca să nu las pe altcineva să îi îndrume paşii în viaţă. Am plecat de acasă, crezând că tatăl ei este o influenţă nefastă. Şi că nu mă înţelege. Şi că nu mă merită. Mai bine de un an mi-am ţinut telefonul pe un raft, într-un dulap, pentru că nu aveam nevoie să vorbesc cu nimeni în afară de fata mea. Şi abia atunci am început să înţeleg de unde mi se trag toate. De ce simt atâta nevoie să o protejez pe ea de toţi şi de toate. Pentru că pe mine, tu nu m-ai protejat. Tu nu m-ai apărat. Mă acuzai de lucruri care nu existau, îmi impuneai lucruri fără să mă întrebi dacă mi-e bine sau nu. Iar când îţi spuneam că nu mi-e bine, îmi spuneai că sunt un copil răsfăţat. Şi făceai mai rău. Şi mai rău. Ca să îmi arăţi tu cine e şeful şi ce drum trebuie să urmez. Nu ţi-am spus niciodată lucrurile astea. Ţi le spun acum, sub anonimat, căci poate aşa înţeleg alţii unde greşesc. Nu pot să îţi spun că ai greşit, pentru că ştiu că nu ai vrut. Ştiu că atunci ai făcut ce credeai tu că e mai bine pentru mine. Şi că dacă ţi-aş spune cât rău mi-ai făcut, te-aş distruge sufleteşte. E suficient că sunt eu distrusă. Nu mai e nevoie să sufere şi alţii. Acum eu încerc să schimb lucrurile. Şi să îi ofer fetei mele tot ce n-am avut eu şi ceva în plus. Încerc să repar şi relaţia cu tatăl ei, pentru că am reuşit să înţeleg că, în disperarea de a-mi proteja fiica, am distrus restul. Am un copil fericit, independent, deştept şi dornic să cucerească lumea. Cam tot ce nu am fost şi nu voi fi eu vreodată. Şi sper să rămână aşa şi dacă vreodată va simţi că nu am făcut ce trebuie pentru el, să vină şi să îmi spună. Nu să se ascundă.

sursa foto: www.etsy.com

Facebook Comments

Previous Post Next Post

S-ar putea să-ți placă și

Nu sunt comentarii

Comenteaza